Primarul oraşului Urlaţi, judeţul Prahova;
Având în vedere Nota de fundamentare nr.16622/16.08.2022 a Biroului Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei oraşului Urlaţi, privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2023 ;
În baza prevederilor :
- Art.1, art.2 alin.(1) lit.h), precum și pe cele ale Titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare ;
- Art.5, alin.(1) lit.a) și alin.(2), art.16 alin.(2), art.20 alin.(1) lit.b), art.26, art.27, art.30 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare ;
În conformitate cu prevederile art.129 alin.(2) lit.b) şi alin.(4) lit.c) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.139, art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
PROPUN :
Art.1. Aprobarea valorilor impozabile, a cotelor de impozitare, a impozitelor și taxelor stabilite în sume fixe precum și a amenzilor pentru anul fiscal 2023, așa cum sunt prezentate în Anexa I, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Aprobarea bonificaţiei pentru plata obligațiilor fiscale, cu anticipaţie pentru întregul an fiscal până la data de 31 martie, atât în cazul persoanelor fizice cât şi al persoanelor juridice, bonificaţie prevăzută de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
a) în cazul impozitului pe clădiri 10%;
b) în cazul impozitului pe teren 10%;
c) în cazul impozitului pe mijloace de transport 10%.
Art.3. (1) Aprobarea următoarelor scutiri:
-Scutire de la plata impozitului/taxei pe clădire, pentru clădirile utilizate de către organizațiile nonprofit exclusiv pentru activitățile fără scop lucrativ;
-Scutire de la plata impozitului/taxei pe teren, pentru terenurile utilizate de către organizațiile nonprofit și neguvernamentale, pentru activități fără scop lucrativ și prestarea de servicii sociale.
Scutirea se acordă în baza unei cereri temeinic justificate, însoțită de documentele doveditoare și se acordă începând cu data de 01 ianuarie a anului următor.
(2)-Scutire de la plata impozitului în cazul mijloacelor de transport hibride.
Art.4. Aprobarea la nivelul sumei de 40 lei a plafonului până la care obligațiile restante la 31.12.2022 se anulează.
Art.5. (1) Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se desemnează Biroul Impozite şi Taxe Locale, Biroul Contabilitate, Serviciul Urbanim, Tehnic, Investiții, Cadastru și Registru Agricol şi S.P.C.L.E.P. din cadrul Primăriei oraşului Urlaţi.
(2) Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija Secretarului oraşului Urlaţi, Instituţiei Prefectului judeţului Prahova şi se va aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Primăriei oraşului Urlaţi și pe site-ul orașului Urlați www.urlati-ph.ro.
INIȚIATOR, AVIZEAZĂ,
PRIMARUL ORAȘULUI URLAȚI SECRETAR GENERAL
MARIAN MĂCHIȚESCU EUGEN-DRAGOŞ PRUNĂ