Art. 1 – (1) Se însușește Raportul de evaluare Nr. 020912/09.12.2024 pentru estimarea valorii de piață necesară estimării prețului de piață pentru terenul intravilan (din categoria de folosință curți‑construcții și arabil) cu suprafața de 868 mp (din care 768 mp curți-construcții și 100 mp arabil), aflat în domeniul privat al comunei Vădeni, situat în localitatea Baldovinești, str. Câmpului nr. 338 B, tarla 14 parcela 310/P8 lot 17, comuna Vădeni, județul Brăila, Carte funciară nr. 78448 Vădeni, realizat de evaluator Lupşa Marinel – membru titular al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) şi al Corpului Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), înregistrat la Primăria comunei Vădeni sub nr. RG 10146/12.12.2024.
(2) Se aprobă prețul minim de pornire a negocierii în cuantumul de 52 lei/mp care nu cuprinde TVA, corespunzător valorii de piață a terenului – în vederea novării în contract de vânzare-cumpărare a Contractului de concesiune nr. 67-3196/15.10.2007, ce are ca obiect terenul intravilan în suprafață de 868 mp din domeniul privat al comunei, situat în localitatea Baldovinești, str. Câmpului nr. 338 B, tarla 14 parcela 310/P8 lot 17, comuna Vădeni, județul Brăila, înscris în Cartea funciară nr. 78448 Vădeni, pe care este edificată o construcție de tip locuință de către domnul Meiroșu Ionuț-Georgian, finalizată potrivit procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1/10.02.2017, și vândută soților Bucur Mihăiță și Bucur Mariana-Luminița, care au preluat concesiunea terenului.
(3) Dosarul cuprinzând documentele prevăzute la art. 8 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 8/31.01.2025 se va completa obligatoriu cu dovada achitării de către solicitant a cheltuielilor ocazionate de întocmirea raportului de evaluare însușit la art. 1 din prezenta hotărâre.
(4) Dosarul solicitării va fi analizat de Comisia de aplicare a H.C.L. nr. 8/2025 înaintea ședinței de negociere.
(5) Prețul de vânzare al imobilui ce formează obiectul contractului de concesiune precizat la alin. (2) se stabilește prin negociere directă între concesionarul-solicitant și Comisia de aplicare a H.C.L. nr. 8/2025.
(6) Persoanele care participă la negociere din partea solicitantului vor depune o declarație pe propria răspundere de compatibilitate, imparțialitate și confidențialitate, în vederea respectării regulilor privind evitarea conflictului de interese, conform art. 321 din O.U.G. nr. 57/2009 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precizate la art. 6 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 8/31.01.2025.
(7) Documentația dosarului de novare se completează obligatoriu cu declarația prevăzută de art. 9 din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 8/31.01.2025.
Art. 2 – Dosarul solicitării, însoțit de procesul‑verbal de negociere, se va supune dezbaterii și aprobării prin hotărâre a Consiliului local.
Art. 3 – Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa celor interesaţi şi va fi făcută publică prin afişare.