Art.1.(1) Se aprobă inițierea procedurii pentru închirierea prin licitație publică a suprafețelor rămase disponibile crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor,conform anexei nr. 1 parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
(2) Destinația data bunurilor ce fac obiectul închirierii este pășune-islaz comunal.
Art.2 Prețul minim al închirierii , de la care pornește licitația se va stabili în baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator ANEVAR.
Art.3 Documentația de atribuire – caietul de sarcini , fisa de date a procedurii, contractul cadru, formulare de ofertă și modele documente, instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea procedurii de închiriere, instrucțiuni privind modul de elaborare si prezentare a ofertelor, informații detaliate privind criteriile de atribuire aplicate pentru stabilirea ofertei câștigătoare, precum și ponderea lor, instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac, informații referitoare la clauzele contractuale obligatorii , se vor aproba în termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri.
Art.4. Secretarul comunei Valea Teilor va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului Județului Tulcea , Primarului comunei Valea Teilor, și o va aduce la cunoștință publică în conformitate cu prevederile legale în vigoare și publicare în Monitorul Oficial Local.