România

România

Județul Arad

Comuna Vărădia de Mureș

Nr. 5182 / 18.09.2025

Referat de aprobare

Autorităţile administraţiei publice au posibilitatea de a gestiona în mod direct serviciile de utilităţi publice în baza unei hotărâri de dare în administrare sau de a încredinţa gestiunea acestora, respectiv toate ori numai o parte din competenţele şi responsabilităţile proprii privind furnizarea/prestarea unui serviciu de utilităţi publice ori a uneia sau mai multor activităţi din sfera respectivului serviciu de utilităţi publice, în baza unui contract de delegare a gestiunii.

Legea nr. 101/2006 republicată, în art. 7 cuprinde prevederi referitoare la sistemele de management integrat al deşeurilor, respectiv:„(3) Unităţile administrativ-teritoriale pot forma asociaţii de dezvoltare intercomunitară, în condiţiile stabilite de Legea nr. 51/2006, republicată, în vederea înfiinţării, organizării şi exploatării în interes comun a serviciului de salubrizare sau pentru realizarea unor obiective de investiţii comune, specifice infrastructurii acestui serviciu. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară astfel înfiinţate vor acţiona în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, conform mandatului încredinţat de acestea prin documentele constitutive ale asociaţiei”.

Astfel, toate unităţile administrativ-teritoriale de pe raza judeţului, inclusiv judeţul Arad, au înfiinţat „Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad (A.D.I. S.I.G.D.)” (denumită în continuare ADI) constituită în scopul înfiinţării, organizării, reglementării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de gestionare a deşeurilor pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal ori regional destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului de gestionare a deşeurilor pe baza strategiei de dezvoltare a acestui serviciu.

Astfel, pentru implementarea proiectului ”Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad” între unităţile administrative membri ADI a intervenit Acordul privind modul de implementare a proiectului ”Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”.

Conform prevederilor Acordului privind modul de implementare a proiectului ”Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad” şi Aplicaţiei de finanţare, pentru contractele de delegare privind serviciile de colectare a deşeurilor din zonele de operare arondate fiecărei stații de transfer și

Studiu de oportunitate/ fundamentare a deciziei de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport al deșeurilor municipale în județul Arad transportul acestor deșeuri până la stațiile de transfer, procedurile vor fi iniţiate de ADI, în numele şi pe seama Consiliilor Locale implicate.

În concluzie, ADI în numele şi pe seama UAT membre va delega gestiunea serviciilor de colectare şi transport a deşeurilor municipale din fiecare zonă la stațiile de transfer/sortare/compostare arondate zonei, inclusiv transportul de la stațiile de transfer/sortare/compostare la depozitul conform, și de desemnare a operatorilor, în calitate de Delegatar.

În cadrul acestui raport opţiunea de gestiune directă este eliminată, rămânând în analiză doar opţiunea gestiunii delegate.

În scopul stabilirii tipului de contract, respectiv a prevederilor legale conform cărora se va face atribuirea contractului de delegare a gestiunii activităţii de colectare și transport a deşeurilor în judeţul Arad, au fost analizate riscurile specifice operării cuprinse în matricea riscurilor pentru delegare.

Din analiza riscurilor reiese că o parte semnificativă a riscului de operare este transferată operatorului, situaţie în care contractul de delegare a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor va fi considerat contract de concesiune de servicii.