Art. 1. Se aprobă implementarea proiectului Achiziție tractor de grădină pentru tuns gazon, denumit în continuare Proiectul.
Art. 2. Se ia act de necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al proiectului.
Art. 3 Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin Programul Național de Dezvoltare Rurală - P.N.D.R. 2014-2020, axa LEADER, GAL Colinele Prahovei – Masura M7/6B, potrivit legii.
Art. 4. Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
Art. 5. Numărul locuitorilor și operatorii economici deserviți de Proiect, după caz, precum și caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în anexa 1, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6. Reprezentantul legal al comunei este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate și de ordonator principal de credite, sau administratorul public al comunei.
Art. 7. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul COMUNEI VĂRBILĂU.
Art. 8. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei și prefectului județului PRAHOVA și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet a instituției.