REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul public al comunei Vărbilău a bunurilor realizate în cadrul obiectivului „Sistem public de alimentare cu apă în comuna Vărbilău, județul Prahova”
Subsemnatul Cărbunaru Mihail-Vasile, primar al comunei Vărbilău, supun Consiliului Local, spre analiză şi aprobare, proiectul de hotărâre cu denumirea mai sus precizată.
În baza art. 136 alin. (1) din OUG nr, 57/2019 privind Codul administrativ, vă prezint următoarele:
Sistemul public de alimentare cu apă din comuna Vărbilău s-a realizat în etape, pe parcursul a 7 ani, începând din anul 2018.
Lucrările au fost realizate în baza Autorizațiilor de construire nr. 8/02.03.2018, nr. 43/22.12.2020, nr. 25/18.05.2022 și nr. 9/14.03.2023.
Lucrarea de înființare a rețelei de distribuție apă și branșamente a fost finalizată cu procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 6891/12.10.2022.
În cea de-a doua etapă, a urmat extinderea rețelei de alimentare cu apă și branșamente în comuna Vărbilău, extindere care s-a finalizat cu procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 8000/06.11.2024.
De asemenea, de la momentul finalizării lucrării principale și până în prezent, rețeaua de alimentare cu apă a suferit transformări generate de adaptarea acesteia la standardele actuale impuse în domeniul furnizării apei potabile.
Pentru o corectă oglindire a bunurilor realizate în cadrul obiectivului „Sistem public de alimentare cu apă în comuna Vărbilău, județul Prahova”, a fost realizată o lucrare de inventariere a rețelei de distribuție apă, astfel încât aceasta să fie corect inclusă în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei.
În prezent se află în derulare etapa a treia de realizare a sistemului de apă, care cuprinde o altă extindere a rețelei. Ulterior finalizării, sistemul public de alimentare cu apă va trebui actualizat.
Întrucât comuna Vărbilău deține în prezent o rețea de apă viabilă, capabilă să alimenteze cu apă gospodăriile din localitate, este necesară atestarea la domeniul public al comunei Vărbilău a bunurilor realizate în cadrul obiectivului „Sistem public de alimentare cu apă în comuna Vărbilău, județul Prahova”.
După finalizarea tuturor lucrărilor de extindere a rețelei, va fi necesară parcurgerea procedurii prevăzută de Codul administrativ în vederea includerii sistemului de alimentare cu apă al localității în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Vărbilău.
Având în vedere toate aspectele mai sus prezentate, am întocmit prezentul proiect de hotărâre.
În speranţa aprobării acestuia, vă mulţumesc anticipat!
PRIMAR,
Cărbunaru Mihail-Vasile