REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea finanţării în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară a lucrărilor de înregistrare sistematică iniţiate de unităţi administrativ-teritoriale pentru sectoarele cadastrale şi a contractului de finanţare aferent, încheiat cu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova
Subsemnatul Cărbunaru Mihail-Vasile, primar al comunei Vărbilău, supun Consiliului Local, spre analiză şi aprobare, proiectul de hotărâre cu denumirea mai sus precizată.
În baza art. 136 alin. (1) din OUG nr, 57/2019 privind Codul administrativ, vă prezint următoarele:
Potrivit prevederilor Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Programului Național de cadastru și carte funciară se finanțează, în condițiile legii, lucrările de înregistrare sistematică ce vor fi inițiate de unități administrative teritoriale, având ca obiect sectoare cadastrale din cadrul unităților administrativ teritoriale, care cuprind imobile din extravilan, indiferent de calitatea titularului dreptului, respectiv proprietar, titular al unui drept real asupra imobilului sau posesor.
Prin contractul nr. 8750/08.10.2025 înregistrat la OCPI Prahova sub nr. 7673/14.10.2025, a fost alocată finanţarea din bugetul de venituri proprii al ANCPI, prin bugetul OCPI Prahova, pentru anii 2025 – 2027, suma de 160.000 lei TVA inclus, reprezentând credite de angajament (limita maximă în care UAT poate încheia contracte de prestări servicii).
Conform art. 6, litera p) din contract este necesară încheierea unui contract de achiziţie publică în termen de 60 zile de la semnarea contractului iniţial.
De asemenea, potrivit art. 5 pct. 7 alin. (3) din Procedura şi modalitatea de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiar a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ - teritoriale aprobate prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 819/2016, UAT-urile vor include sumele prevăzute în contractul de finanţare în bugetul de venituri şi cheltuieli, la o poziţie distinctă, ca sursă de finanţare complementară.
Având în vedere toate aspectele mai sus prezentate, am întocmit prezentul proiect de hotărâre.
În speranţa aprobării acestuia, vă mulţumesc anticipat!
PRIMAR,
Cărbunaru Mihail-Vasile