Art.1 - (1) Se alege în funcția de președinte de ședință al Consiliului Local, în lunile: Februarie, Martie și Aprilie 2026, din rândul consilierilor locali, d-nul ION Marius Adrian, care va conduce lucrările ședințelor, va semna hotărârile adoptate de Consiliului Local și va exercita atribuțiile prevăzute de codul administrativ pentru funcția de președinte de ședință al Consiliului Local.
(2) În cazul în care președintele de ședință al Consiliului Local lipsește, înlocuitorul de drept al acestuia va fi ales în ordine alfabetică, consilierul local următor, desemnat în acest scop cu majoritate simplă prin hotărâre a Consiliului Local.
(3) Consilierul local ales președinte de ședință în condițiile alin. (1) și (2), poate fi schimbat din funcție, la inițiativa a cel puțin unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție, prin hotărâre a consiliului local adoptată cu majoritate absolută.
Art.2 - Secretarul general al comunei va comunica autorităților și persoanelor interesate prezenta hotărâre.