REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre pentru aprobarea REGULAMENTULUI privind stabilirea condițiilor de acces a autovehiculelor cu masa maximă autorizată peste 7,5 tone pe străzile din intravilanul localitățiilor componente, precum și a drumurilor comunale locale din comuna Vărbilău, jud. Prahova și instituirea unei taxe de acces tonaj
Subsemnatul Cărbunaru Mihail-Vasile, primar al comunei Vărbilău, supun spre analiză şi aprobare Consiliului Local proiectul de hotărâre cu denumirea mai sus precizată.
În baza art. 136 alin. (1) din OUG nr, 57/2019 privind Codul administrativ, vă prezint următoarele:
Potrivit art. 22 din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, administrarea drumurilor de interes local se asigură de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora.
Pentru utilizarea judicioasă a infrastructurii rutiere locale, precum și pentru protejarea mediului și a confortului cetățenilor comunei, consider că este necesară reglementarea accesului autovehiculelor mai mari de 7,5 tone pe drumurile ce aparțin comunei Vărbilău.
Regulamentul vizează modalitatea în care utilizatorii autovehiculelor grele au dreptul de a circula pe drumurile de interes local. Astfel, pentru categoria de autovehicule indicată se propune eliberarea unei autorizații de liberă trecere în schimbul plății unei taxe de acces, sumele încasate urmând a fi folosite pentru întreținerea și modernizarea drumurilor.
De asemenea, în regulament sunt stabilite reguli specifice de utilizare a drumurilor, astfel încât infrastructura rutieră să rămână viabilă, precum și contravenții pentru cei care încalcă normele de bună utilizare a drumurilor.
Proiectul de hotărâre are în vedere reducerea situațiilor în care drumurile locale sunt utilizate necorespunzător, fapt care generează distrugerea carosabilului, crearea de șoave pe drumurile prietruite, poluarea mediului prin emisii excesive de gaze de eşapament şi pierderi sau scurgeri de carburanţi/lubrifianţi, pierderile de materiale din bena/caroseria autovehiculului, circulaţia cu suprafaţa exterioară sau prelata murdare, precum și depunerea de noroi de pe roţi pe carosabil.
Având în vedere toate aspectele mai sus prezentate, am promovat prezentul proiect de hotărâre.
În speranţa aprobării proiectului de hotărâre mai sus menţionat, vă mulţumesc anticipat!
PRIMAR,
Cărbunaru Mihail-Vasile