România

România

Județul Prahova

Comuna Vărbilău

Comuna Vărbilău

Nr. 9051 / 02.07.2026

Referat de aprobare

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind atestarea apartenenței unui imobil construcție la domeniul public al comunei Vărbilău, județul Prahova

 

Subsemnatul Cărbunaru Mihail-Vasile, primar al comunei Vărbilău, supun Consiliului Local, spre analiză şi aprobare, proiectul de hotărâre cu denumirea mai sus precizată.

În baza art. 136 alin. (1) din OUG nr, 57/2019 privind Codul administrativ, vă prezint următoarele: 

Potrivit art. 289 alin. (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unității administrativ-teritoriale se întocmește și se actualizează de către o comisie special constituită, iar inventarul trebuie aprobat prin hotărâre a autorității deliberative.

În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, Comisia de inventariere a domeniului public și privat al comunei Vărbilău, județul Prahova, constituită în temeiul dispoziției primarului comunei Vărbilău nr. 208/04.09.2025 a întocmit raportul înregistrat sub nr. 8879/29.06.2026, prin care a propus atestarea la domeniul public a construcției edificată fără autorizație de construire, situată în comuna Vărbilău, sat Vărbilău, în punctul „târg”, pe terenul în suprafață de 57 m.p. din T 4 parcela 296, categoria de folosință curți-construcții, număr cadastral 20370.

Terenul face parte din domeniul public al comunei Vărbilău, fiind dezmembrat din suprafata cuprinsă în anexa nr. 100 la HGR nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova (lit. F, poziția nr.1). 

În aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții a fost întocmit Raportul de expertiză tehnică nr. 1309/2026.

Precizez că potrivit Raportului de audit financiar încheiat de Camera de Conturi Prahova în urma misiunii de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate al UATC Vărbilău, întocmite pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2025, s-a constatat că la nivelul UAT Vărbilău nu există un inventar centralizat al domeniului public și privat al entității, multe dintre activele fixe corporale nefiind atestate la patrimoniul comunei și nefiind evaluate.  

Ulterior atestării la domeniul public este necesară parcurgerea procedurii prevăzută de art. 289 din OUG nr. 57/2019 - Codul administrativ privind includerea acestora în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Vărbilău.Pentru o corectă evidență a imobilelor terenuri pe care comuna Vărbilău le deține, dar și pentru valorificarea ulterioară a acestora, prin concesionare, închiriere sau orice altă modalitate prevăzută de lege, am inițiat acest proiect.

Având în vedere toate aspectele mai sus prezentate, am întocmit prezentul proiect de hotărâre.

 În speranţa aprobării acestuia, vă mulţumesc anticipat!

  

PRIMAR,

Cărbunaru Mihail-Vasile