Art. 1 - Se deleagă către Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad depunerea în numele Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Vârfurile a aplicației de finanțare pentru proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din județul Arad” în cadrul Apelului PNRR/2023/C15/MEDU/I10 „Microbuze electrice pentru elevi”.
Art. 2 - Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vârfurile, prin Consiliul Local al Comunei Vârfurile, declară următoarele:
- Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vârfurile nu a primit contracte sau împrumuturi de la Bănci europene, State Membre ale Uniunii Europene sau instituțiile Uniunii Europene în ultimele 36 de luni de la lansarea apelului, având ca obiect achiziția de microbuze electrice pentru transportul elevilor și activități cu scop educațional;
- Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vârfurile nu are cereri de finanțare depuse în ultimele 6 luni sau pe cale de a fi depuse, având ca obiect achiziția de microbuze electrice pentru transportul elevilor și activități cu scop educațional;
- Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vârfurile nu a primit nicio altă finanțare din fonduri publice naționale sau comunitare pentru Proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din județul Arad” și activitățile acestuia ce vizează persoanele care fac parte din grupul țintă.
Art. 3 - Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vârfurile, prin Consiliul Local al Comunei Vârfurile, își asumă următoarele obligații:
- organizarea unei contabilități separate între activitățile economice și neeconomice, astfel încât să nu existe subvenționare încrucișată a activităților economice dacă investiția finanțată prin proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din județul Arad” este destinată utilizării în cadrul unor activități neeconomice, iar Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vârfurile desfășoară atât activități economice cât și neeconomice;
- asigurarea condițiilor de desfășurare optimă a activităților proiectului;
- finanțarea costurilor neeligibile conform Cererii de finanțare și Contractului de finanțare;
- de a nu încerca obținerea informațiilor confidențiale legate de stadiul evaluării proiectului sau influențării personalului Ministerului Educației/comisiei de evaluare/experților evaluatori în timpul procesului de evaluare și selecție;
- asigurarea funcționalității echipamentelor achiziționate pentru cel puțin durata minimă normală de viață a acestora, în conformitate cu prevederile naționale în vigoare, perioada fiind măsurată începând cu data livrării acestora (semnarea procesului de recepție și punere în funcțiune de către entitatea beneficiară);
- folosirea echipamentelor și a tuturor produselor și serviciilor pentru scopul declarat în proiect;
- asigurarea capacității operaționale și administrative necesare implementării proiectului (resurse umane suficiente și resurse materiale necesare);
- de a asigura obligatoriu garanția și mentenanța rezultatului proiectului prin contractul/contractele încheiate pe perioada implementării cu diverși furnizori sau prin surse proprii;
- notificarea Unității Administrativ-Teritoriale Județul Arad/Ministerului Educației asupra oricărei situații intervenite de natură a afecta cele angajate, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la apariția acesteia;
- de a nu furniza informații false în legătură cu proiectul;
- pentru investiții în infrastructură, nu se va:
- înceta sau delocaliza activitatea în afara locației de implementare în cadrul căreia a fost prevăzută inițial implementarea proiectului;
- realiza o modificare a proprietății asupra unui element de infrastructură care dă un avantaj nejustificat unui terț;
- realiza o modificare substanțială care afectează natura, obiectivele sau condițiile de realizare ale proiectului și care ar determina subminarea obiectivelor inițiale ale acestuia;
- amplasarea pe teritoriul Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Vârfurile a unei stații de încărcare până la momentul achiziției microbuzului electric pentru transportul elevilor, dar nu mai târziu de 31.12.2024;
- conectarea la rețeaua de curent electric a zonelor în care sunt amplasate stațiile de încărcare, dacă este cazul;
- asigurarea pe o durată de minimum 4 ani a resursei umane (șofer), a costurilor de reparații și întreținere, respectiv a costurilor de alimentare necesare microbuzului electric;
-de a restitui Consiliului Județean Arad toate cheltuiele efectuate cu privire la bunul achizitionat prin proiectul prevăzut la art. 1.
Art. 4 - Se aprobă încheierea unui Acord de Parteneriat între Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vârfurile și Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad privind depunerea spre finanțare, implementarea și monitorizarea proiectului menționat la art. 1, în forma prevăzută în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 5 - Se împuternicește Primarul Comunei Vârfurile, domnul GIURGELEA Radu-Tiberiu, să semneze în numele Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Vârfurile, Acordul de parteneriat prevăzut la art. 4.
Art. 6 - Se împuternicește Primarul Comunei Vârfurile, domnul GIURGELEA Radu-Tiberiu, să semneze în numele Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Vârfurile, Declarația pe propria răspundere privind evitarea dublei finanțări în forma prevăzută în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 7 - Se împuternicește Primarul Comunei Vârfurile, domnul GIURGELEA Radu-Tiberiu, să semneze în numele Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Vârfurile, Declarația de angajament, în forma prevăzută în Anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
Art. 8 - Se împuternicește Primarul Comunei Vârfurile, domnul GIURGELEA Radu-Tiberiu, să semneze în numele Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Vârfurile, Declarația de angajament privind amplasarea stației de încărcare, în forma prevăzută în Anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.
Art. 9 - Se împuternicește Primarul Comunei Vârfurile, domnul GIURGELEA Radu-Tiberiu, să semneze în numele Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Vârfurile, Declarația de angajament privind privind asigurarea resursei umane și a costurilor de reparații, întreținere și alimentare a microbuzelor în forma prevăzută în Anexa nr. 5 la prezenta hotărâre.
Art. 10 - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 11 - Prezenta hotărâre se afișează în Monitorul Oficial Local și la avizierul Primăriei și se comunică:
-Instituției Prefectului - Județul Arad
-Consiliului Județean Arad
-Primarului Comunei Vârfurile
-Compartimentului Financiar-contabil.