Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 57 / 08.10.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind anularea unor obligații bugetare, conform OUG nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport Financiar-contabil

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Vârfurile

Proiect de hotărâre

Nr. 57 din 08.10.2024

privind anularea unor obligații bugetare, conform OUG nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. X din OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
  2. prevederile Ordinului nr.5521/2024, pentru aprobarea Procedurii de anulare a unor obligații bugetare;
  3. prevederile Titlul IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
  4. prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  6. prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. c), art. 139 alin. 3 lit. c), art. 87 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 
  7. prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. raportul compartimentului Impozite și taxe locale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Vârfurile;

Luând act de:

  1. avizul comisiei de specialitate Economico-financiară, buget și finanțe;
  2. votul unanim „pentru” al celor 11 consilieri locali prezenți la ședința ordinară, din totalul de 11 consilieri locali aleși.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei vârfurile

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă anularea accesoriilor aferente obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024,  datorate bugetului local al Comunei Vârfurile, conform OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Art. 2 - Se aprobă Procedura de acordare a anulării accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la 31 august 2024, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 -Se aprobă formularele necesare aplicării Procedurii de acordare a anulării accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 datorate bugetului local de către debitorii persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, conform Anexelor nr. 1.1 – 1.6, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Vârfurile, prin aparatul său de specialitate. 

Art. 5 - Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul Primăriei, în spațiul accesibil publicului și în Monitorul Oficial Local și se comunică:

     - Instituției Prefectului - Județul Arad

     - Primarului comunei Vârfurile

     - compartimentului Financiar-contabil

     - compartimentului Impozite și Taxe Locale.

 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI VÂRFURILE

Radu-Tiberiu GIURGELEA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VÂRFURILE

Florica BUDA

Rezultate voturi