Nr. 10 / 25.02.2021
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind însușirea unui raport de evaluare teren și vânzarea directă a unui teren intravilan din proprietatea privată a comunei Vasilați, județul Călărași

Inițiator proiect

Lucian VASILE

Primarul comunei

Forma inițiatorului

România

România

Județul Călărași

Consiliul local al comunei Vasilați

Comuna Vasilați

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 10 din 2021

privind însușirea unui raport de evaluare teren și vânzarea directă a unui teren intravilan din proprietatea privată a comunei Vasilați, județul Călărași

Avand in vedere:

- referatul de aprobare nr.617/17.02.2021 al primarului comunei Vasilati;

- prevederile art.8 din legea nr.15/2003 (republicata) - privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală;

- Hotararea Consiliului Local Vasilati nr.34/28.07.2005 – privind validarea terenurilor disponibile aflate în domeniul privat al comunei Vasilați, județul Călărași;

- Hotararea Consiliului Local Vasilati nr.21/07.04.2011 – privind aprobarea unor cereri pentru atribuirea in folosință gratuită a unor terenuri pentru construirea de locuințe proprietate personală;

- prevederile art.1730, 1652, 1657, 1660, 1666, alin.(1), 1672, 1673 și 1676 din Legea nr.287/2009 – privind Codul Civil – republicată;

- raportul de evaluare al terenului întocmit de către evaluator Vlaicu Alexandru Gabriel, posesor legitimație 18922, la data de 18.12.2020, care estimeaza valoarea de piață a terenurilor situate în zona fostului ”CAP Vasilați”, atribuite în folosință gratuita pentru construirea de locuințe proprietate personală;

- raportul de specialitate nr.618/17.02.2021 intocmit de catre biroul  de urbanism din cadrul primariei comunei Vasilati, judetul Calarasi;

- raportul nr.642/18.02.2021 al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Vasilati pentru studii, prognoze economic-sociale, buget – finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, urbanism si amenajarea teritoriului, protectia mediului si agricultura;

          - prevederile art.129, alin.(2), lit.c și alin.(6), lit.”b” și art.363, alin.(1) și (4) din O.U.G. nr.57/2019 – privind Codul Administrativ;

          In temeiul art.196, alin.(1), lit. „a” din O.U.G. nr.57/2019 – privind Codul Administrativ;

 

H O T A R A S T E:

 

Art.1 – (1) Se însușește Raportul de Evaluare, întocmit de către Vlaicu Alexandru Gabriel, evaluator autorizat, posesor legitimație nr.18922, privind estimarea valorii de piață a terenului situat în zona fostului ”CAP Vasilați”, str. Independenței, nr.23, sat Vasilați, comuna Vasilați, județul Călărași, tarlaua 92, parcela 3691/3, în suprafață de 459 mp., atribuit în folosință gratuita, conform Legii nr.15/2003 - privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

          (2) – Raportul de Evaluare însușit la alin.(1) constituie anexă la prezenta hotărâre.

          

Art.2 – Se aprobă prețul de 9,00 Euro/mp. pentru vânzarea terenurilor situate în zona fostului ”CAP Vasilați” atribuite de Consiliul Local Vasilați, în folosință gratuită pentru construirea de locuințe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr.15/2003 - privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală.

Art.3 - Se aprobă vânzarea directă a suprafeței de teren intravilan de 459,00 mp. Situate  in tarlaua 92, parcela 3691/3, str. Independenței, nr.23, sat Vasilați, comuna Vasilaț, judetul Călărași, atribuită conform Legii nr.15/2003, catre doamna NICULAE DOINA, domiciliată în str. Sold. Grigore Iancu, nr.57, suprafață aferentă casei de locuit construită în baza autorizației de construire nr.10/23.04.2012, eliberată de primăria comunei Vasilați.

Art.4 – Prețul de vânzare al suprafeței menționate la art.3 este de 9,00 Euro/mp. sau echivalentul în lei, conform cursului valutar la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare.

Art.5 – Domnul Vasile Lucian, primarul comunei Vasilați, județul Călărași se împuternicește să semneze contractul de vânzare-cumparare.

Art.6 – Secretarul general al comunei Vasilați, judetul Calarasi va comunica tuturor celor interesati prevederile prezentei hotarari.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Gabriel STOICA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VASILAȚI,

Marian ȘERBAN