Art. 1. - Se aprobă contractarea unei finanțări rambursabile interne, în valoare de 3.249.999,98 lei, cu o maturitate de 2 (doi) ani.
Art. 2. - Contractarea finanțării rambursabile prevăzută la art. 1 se face pentru realizarea investițiilor publice de interes local sau pentru refinanțarea datoriei publice locale, după caz, prevăzute în anexa la prezenta.
Art. 3. - Din bugetul local al comunei Vasilați se asigură integral plata sau garantarea plății, după caz, a:
a) serviciului anual al datoriei publice locale aferent finanțării rambursabile menționate la art. 1;
b) oricăror impozite și taxe aferente realizării obiectivelor de investiții publice de interes local;
c) oricăror altor cheltuieli neeligibile ale finanțării rambursabile menționate la art. 1.
Art. 4. - (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligația să publice pe pagina de internet a comunei Vasilați următoarele date:
- hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și orice modificări și/sau completări ale acesteia;
- valoarea finanțării rambursabile contractate în valuta de contract;
- gradul de îndatorare a comunei Vasilați;
- durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de grație și a perioadei de rambursare a finanțării rambursabile;
- dobânzile, comisioanele și orice alte costuri aferente fiecărei finanțări rambursabile;
- plățile efectuate din fiecare finanțare rambursabilă;
- documentele și informațiile prevăzute la art. 761 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
- Ordonatorul principal de credite, are obligația de a transmite, în format electronic la adresa http://uat.mdrap.ro/, informațiile prevăzute la art. 761 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
- Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancțiunile prevăzute de lege.
Art. 5. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Vasilați, județul Călărași.
Art. 6. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei și prefectului județului Călărași și se aduce la cunoștință publică în Monitorul Oficial Local la adresa www.primariavasilati.ro.