Consiliul local al comunei Vermeș, întrunit în ședință ordinară de lucru,
Văzând referatul de aprobare al primarului comunei Vermeș, inițiatorul proiectului,
Văzând avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local și raportul de specialitate al compartimentului financiar - contabil, din cadrul aparatului de specialitate,
Având în vedere adresa cu nr. CSG_STZ_8464/08.11.2023, înregistrată la instituția noastră cu
nr. 1/2339/09.11.2023, transmisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, prin care se comunică diminuarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, destinate finanțării plății burselor cuvenite elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat rămase neutilizate după stingerea obligațiilor de pată aferente perioadei 1 ianuarie – 31 august 2023, cu suma de 5,00 mii lei, ca urmare a disponibilizării acesteia la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului,
Luând în considerare necesitatea asigurării implementării obiectivului de investiții Asigurarea energiei din surse regenerabile pentru consum propriu al clădirilor publice și a iluminatului public în comuna Vermeș, județul Caraș-Severin, a cheltuielilor legate de acest proiect și a indicatorilor asociați acestuia, se propune redistribuirea de sume de la un alineat bugetar la alt alineat bugetar în cadrul aceluiași capitol
Ținând seama de asigurarea necesarului de credite pentru secțiunea de funcționare se propune redistribuirea de sume de la un capitol bugetar la alt capitol bugetar la nivel de titlu, articol și alineat de cheltuială.
Având în vedere prevederile art. 33, din Legea nr. 273/2006 – privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 368/2022 – Legea bugetul de stat pe anul 2023,
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (4), lit. a) și art. 139, alin. (3), lit. a) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 – privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE :
Art.1. - Se aproba rectificarea bugetului comunei Vermeș pe anul 2023, la suma de 16.666,35 mii lei, conform Anexei nr. 1, la prezenta hotărâre.
Art.2. - Se aproba Programul de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare pentru anul 2023, conform Anexei nr. 2, la prezenta hotărâre.
Art.3. - Anexele 1 și 2, la prezenta hotărâre, sunt parte integrantă din aceasta.
Art.4. - Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei și compartimentul financiar – contabil din cadrul aparatului de specialitate.
Art.5. - Prezenta hotărâre intra în vigoare și se comunică potrivit prevederilor art. 197 și art. 198 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 – privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la :
- Instituția Prefectului - județul Caraș – Severin.
- Primarului comunei Vermeș.
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș – Severin.
- Compartimentului Financiar – Contabil din cadrul aparatului de specialitate.