Consiliul local al comunei Vermeș, întrunit în ședință extraordinară de îndată,
Văzând referatul de aprobare al primarului comunei Vermeș, inițiatorul proiectului,
Văzând avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local și raportul de specialitate al compartimentului financiar - contabil, din cadrul aparatului de specialitate,
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 309 din 14.12.2023 – privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 2.033 mii lei, reprezentând impozitul pe venit corespunzător cotei de 6%, prevăzută la art. 6, alin. (1), lit. c), încasat suplimentar, din Legea nr. 368/2022 – a Bugetului de Stat pe anul 2023, reprezentând fond la dispoziția Consiliului Județean, pentru : susținerea programelor de dezvoltare locală, susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și cheltuieli de funcționare pe care unitatea noastră administrativ teritorială nu le poate finanța din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2023, a fost repartizată suma de 44,00 mii lei (cod indicator 04.02.05 Sume repartizate din Fondul la dispoziția Consiliului Județean),
Ținând seama de necesarul de credite pentru secțiunea de funcționare, sumele au fost repartizate în bugetul pe anul 2023 în funcție de necesități avându-se astfel în vedere cheltuielile de personal, cheltuielile la toate utilităţile şi cheltuieli cu serviciile la nivelul U.A.T. Comuna Vermeș,
Având în vedere necesitatea asigurării implementării obiectivului de investiții Asigurarea energiei din surse regenerabile pentru consum propriu al clădirilor publice și a iluminatului public în comuna Vermeș, județul Caraș-Severin, a cheltuielilor legate de acest proiect și a indicatorilor asociați acestuia, în baza Hotărârii Consiliului Local al Comunei Vermeș nr. 47 din 23.11.2023 – privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 3.500.000 lei,
Având în vedere prevederile art. 33, din Legea nr. 273/2006 – privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 368/2022 – Legea bugetul de stat pe anul 2023,
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (4), lit. a) și art. 139, alin. (3), lit. a) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 – privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE :
Art.1. - Se aproba rectificarea bugetului comunei Vermeș pe anul 2023, la suma de 17.267,83 mii lei la SURSA A, și la suma de 3.440,71 mii lei la SURSA C, conform Anexei nr. 1, la prezenta hotărâre.
Art.2. - Se aproba Programul de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare pentru anul 2023, conform Anexei nr. 2, la prezenta hotărâre.
Art.3. - Anexele 1 și 2, la prezenta hotărâre, sunt parte integrantă din aceasta.
Art.4. - Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei și compartimentul financiar – contabil din cadrul aparatului de specialitate.
Art.5. - Prezenta hotărâre intra în vigoare și se comunică potrivit prevederilor art. 197 și art. 198 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 – privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la :
- Instituția Prefectului - județul Caraș – Severin.
- Primarului comunei Vermeș.
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș – Severin.
- Compartimentului Financiar – Contabil din cadrul aparatului de specialitate.