România

România

Județul Bihor

Comuna Viișoara

Referat de aprobare

             NR._____________2025 

privind aprobarea Planului de acţiuni sau lucrări de interes local pe anul 2025, pentru stabilirea activităţilor desfăşurate de persoanele beneficiare de ajutor de incluziune, acordat în baza Legii nr.196I2016 privind venitul minim de incluziune şi de către părinţii apţi de muncă obligaţi la întreţinerea copilului în condiţiile stabilite de Codul civil

Prezentul referat de aprobare are la bază prevederile art. 6 alin. (3) și art. 30 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reprezentând instrumentul de prezentare și motivare a proiectului de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni / lucrări de interes local ce vor fi efectuate în anul 2025 de către persoanele apte de muncă, beneficiare de venit minim de incluziune componenta ajutor de incluziune potrivit Legii nr. 196 / 2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare.

Motivul elaborării acestui proiect de hotărâre reiese din prevederile art. 61 alin. (1)   lit. a) al Legii nr. 196 / 2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, respectiv obligația primarului de a întocmi anual, prin aparatul de specialitate, un plan de acțiuni / lucrări de interes local, care se poate revizui semestrial, de repartizare a orelor de muncă pentru sumele acordate ca ajutor de incluziune, de a ține evidenţa efectuării acestor ore şi de a asigura instructajul privind normele de tehnică a securităţii și sănătății muncii pentru toate persoanele care prestează acţiuni ori lucrări de interes local.

Conform prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 196 / 2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de venit minim de incluziune care include componenta ajutor de incluziune are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, activități sau lucrări de interes local, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă și a normelor de securitate şi sănătate în muncă. Planul de acţiuni / lucrări de interes local se aprobă anual prin hotărâre a consiliului local.

Astfel, având în vedere cele mai sus prezentate precum și prevederile:

  • art. 59 şi art. 61 din Legea nr. 196 / 2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  • art. 13 și art. 14 din HG nr. 1154 / 2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196 / 2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

                                 P R O P U N:

  • aprobarea Planului de acțiuni sau lucrări de interes local ce vor fi efectuate în anul 2025 de către persoanele apte de muncă, beneficiare de venit minim de incluziune componenta ajutor de incluziune potrivit prevederilor Legii nr. 196 / 2016 privind venitul minim de incluziune;
  • Planul de acţiuni sau lucrări de interes local prevăzut la alin. (1) poate fi reactualizat sau revizuit pe parcursul anului, prin hotărâre a consiliului local, în funcție de necesitate

Primar

Beke Vasile