România

România

Județul Bihor

Comuna Viișoara

Referat de aprobare

Potrivit art. 87 alin. (3), art. 129 alin. (2) lit b), alin. (4) lit. c) şi al prevederilor art. 139 alin.(3) lit.c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, consiliile locale adoptă hotărâri cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale.

 Prin Legea nr. 227/08.09.2015 privind Codul Fiscal, sunt stabilite reglementările legale în materie fiscală, inclusiv la nivel local. 

Astfel, în Titlul IX din actul normativ mai sus menționat sunt prezentate impozitele și taxele locale așa cum acestea au fost stabilite de către legiuitorul fiscal. 

În algoritmul de calcul al impozitelor și taxelor locale anumite valori au fost stabilite prin Codul Fiscal iar altele au fost cuprinse între anumite cote procentuale, lasându-se la latitudinea Consiliilor Locale stabilirea valorilor între aceste limite prevăzute de lege. 

Referitor la incidența în cauză a art. 491 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, respectiv indexarea sumelor aferente oricărui impozit sau taxă stabilită pe baza unei anumite sume în lei, în funcție de rata inflației pentru anul fiscal anterior, este de precizat faptul că rata inflației pentru anul 2024 are o valoare de 5,6%, conform comunicării Institutului Național de Statistică. 

Astfel, în cazul oricărui impozit sau taxă locală care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită în baza unei anumite sume în lei, este necesar ca sumele respective să fie indexate cu Indicele prețurilor de consum pentru anul 2024,  comunicat de  Institutul Național de Statistică, și care este de 105,6 .

În ceea ce privește impozitul asupra mijloacelor de transport marfă cu sarcina maximă autorizată mai mare de 12 tone, legiuitorul precizează faptul că, nivelul acestuia se indexează în funcție de rata de schimb  a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie  a fiecărui an .

Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) și (6) se indexează anual în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an și publicată în Jurnalul Uniunii Europene și de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro și nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.”

Astfel ținând cont de această prevedere, nivelurile impozitului asupra mijloacelor de transport marfă cu sarcina maximă autorizată mai mare decât 12 tone au fost păstrate, urmând a fi actualizate după data de 01.10.2025.

 Hotărârea pentru stabilirea valorilor impozabile, a impozitelor și taxele locale și a altor taxe asimilate acestora precum și a amenzilor aplicabile în omuna Viisoara în anul 2026 trebuie aprobată în cursul anului 2025 deoarece o neadoptare a hotărârii privind indexarea impozitelor și taxelor locale va obliga comua Viisoara , ca începând cu anul 2026 să procedeze la  indexarea   nivelurilor maximale prevăzute de Codul Fiscal  pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale.

Dat fiind faptul că, prezentul proiect de act administrativ are aplicabilitate generală, fiind opozabil tuturor contribuabililor de impozite și taxe din Viisoara, îi sunt incidente prevederile Legii nr. 52 din 21 ianuarie 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 

Față de cele expuse mai sus, raportat la prevederile O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora consiliul local are atribuții privind dezvoltarea economico-socială al comunei, 

Propun spre analiză și aprobare Consiliului Local al comunei Viisoara  proiectul de hotărâre în forma prezentată