Luând act de:
- Proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 3219 din data de 19.08.2025, inițiat de către Primar și avizat de legalitate, privind aprobarea cuantumului compensației în bani acordate voluntarilor pentru timpul efectiv de lucru prestat la intervenții și activități prevăzute în programul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul aparatului de specialitate al primarului/ Consiliului Local al comunei Vlădeni, județul Iași;
- Referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 3220 din data de 19.08.2025, la proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului compensației în bani acordate voluntarilor pentru timpul efectiv de lucru prestat la intervenții și activități prevăzute în programul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul aparatului de specialitate al primarului/ Consiliului Local al comunei Vlădeni, județul Iași;
- Raportul compartimentului de resort, înregistrat cu nr. 3221 din data de 19.08.2025, la proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului compensației în bani acordate voluntarilor pentru timpul efectiv de lucru prestat la intervenții și activități prevăzute în programul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul aparatului de specialitate al primarului/ Consiliului Local al comunei Vlădeni, județul Iași;
- Avizul favorabil al comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Comunei Vlădeni, județul Iași, înregistrat cu nr. 26 din data de 27.08.2025, la proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului compensației în bani acordate voluntarilor pentru timpul efectiv de lucru prestat la intervenții și activități prevăzute în programul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul aparatului de specialitate al primarului/ Consiliului Local al comunei Vlădeni, județul Iași.
Având în vedere prevederile:
- art. 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 1, art. 2 lit. a) și lit. b), art. 5 alin. (4) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 42 și art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 1 alineatele (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 41 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 6 lit. c), art. 7 alin. (1) lit. e) și art. 33 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 7 și art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1579/2005 pentru aprobarea Statutului personalului voluntar din serviciile de urgență voluntare, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Consiliului Local Vlădeni nr. 50 din 14.07.2025 privind reorganizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență de tip V2 al Comunei Vlădeni, județul Iași;
- art. 1, art. 3, art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1) și (2), art. 8, art. 19 lit. b) și art. 20 lit. b) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 51 din 15 martie 2024 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VLĂDENI
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1) Se aprobă compensarea în bani, cu titlu de îndemnizație, acordată personalului voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Vlădeni, județul Iași, pentru timpul efectiv de lucru prestat la intervenții și la celelalte activități prevăzute în programul SVSU, diferențiată pe funcții, după cum urmează:
- Șef Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) – 31 lei/oră brut;
- Șef Compartiment Prevenire Situații de Urgență – 30 lei/oră brut;
- Șef Formație Intervenție – 30 lei/oră brut;
- Șef Grupă Intervenție – 29 lei/oră brut;
- Șef Echipă Specializată – 29 lei/oră brut;
- Conducător Autospecială – 29 lei/oră brut;
- Servant Pompier – 28 lei/oră brut;
- Specialist Prevenire – 28 lei/oră brut.
(2) Compensațiile în bani prevăzute la alin. (1) se acordă exclusiv pentru timpul prestat în afara orelor de program de către angajații Primăriei comunei Vlădeni care fac parte din Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Art. 2. Îndemnizația se va acorda în baza raportului de intervenție, a notei de fundamentare întocmită de către șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlădeni și a fișei de calcul întocmită de Compartimentul financiar-contabil, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
Art. 3. Primarul comunei Vlădeni, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și compartimentul financiar-contabil, impozite și taxe, vor duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 4. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice alte dispoziții contrare, cuprinse în hotărâri anterioare ale Consiliului Local al comunei Vlădeni, își încetează aplicabilitatea.
Art. 5. Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 6. Secretarul general cu atribuții delegate al Comunei Vlădeni va comunica, în termen legal, prezenta hotărâre Primarului Comunei Vlădeni, Instituției Prefectului – județul Iași, compartimentelor responsabile și o va aduce la cunoștință publică prin afișare pe pagina de internet a Primăriei Comunei Vlădeni, la eticheta „Monitorul Oficial Local”, secțiunea „Hotărârile Autorității Deliberative”, precum și prin afișare la avizierul instituției.