Consiliul Local al Comunei Vlădeni, județul Iași, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată în data de 26.08.2026, la convocarea Primarului Comunei Vlădeni, județul Iași, în temeiul Dispoziției nr. 87 din data de 25.08.2026,
Luând act de:
a) Proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 79 din data de 25.08.2026, inițiat de către Primarul Comunei Vlădeni și avizat de legalitate, privind aprobarea actualizării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A ȘCOLII CU CLASELE I-IV DIN COMUNA VLĂDENI, JUDEȚUL IAȘI”;
b) Referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 3604 din data de 25.08.2026, la proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A ȘCOLII CU CLASELE I-IV DIN COMUNA VLĂDENI, JUDEȚUL IAȘI”, întocmit de către inițiator, Primarul Comunei Vlădeni, ca instrument de motivare și prezentare a necesității adoptării proiectului de hotărâre;
c) Raportul compartimentului de resort, înregistrat cu nr. 3605 din data de 25.08.2026, la proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A ȘCOLII CU CLASELE I-IV DIN COMUNA VLĂDENI, JUDEȚUL IAȘI”, întocmit în vederea susținerii și fundamentării proiectului supus dezbaterii Consiliului Local;
d) Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Vlădeni: Comisia pentru administrație publică locală, juridică, agricultură, protecția mediului și gospodărire comunală, drepturile cetățenilor, înregistrat cu nr. ______ din data de 26.08.2026, la proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A ȘCOLII CU CLASELE I-IV DIN COMUNA VLĂDENI, JUDEȚUL IAȘI”;
e) Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Vlădeni: Comisia pentru învățământ, sănătate, cultură, protecție socială, înregistrat cu nr. ______ din data de 26.08.2026, la proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A ȘCOLII CU CLASELE I-IV DIN COMUNA VLĂDENI, JUDEȚUL IAȘI”;
f) Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Vlădeni: Comisia de buget-finanțe și programe de dezvoltare economico-socială, administrarea domeniului public și privat al U.A.T., urbanism, înregistrat cu nr. ______ din data de 26.08.2026, la proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A ȘCOLII CU CLASELE I-IV DIN COMUNA VLĂDENI, JUDEȚUL IAȘI”.
Ținând seama de:
a) Dispoziția de șantier nr. 3/25.08.2026 și Nota de constatare aferentă, Nota de constatare a antreprenorului, memoriul justificativ, devizul nr. 1558 și devizele generale actualizate (totalizator, eligibil și neeligibil), întocmite de S.C. SIGM HOME PROJECTS S.R.L.;
b) Contractul de lucrări nr. 50/18.06.2024, încheiat cu S.C. CEM PROJECTS LOGISTICS S.R.L.;
În conformitate cu prevederile:
a) art. 221 și art. 222 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
b) Instrucțiunii Președintelui A.N.A.P. nr. 1/2021 privind modificarea contractului de achiziție publică;
c) H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016;
d) H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
e) O.U.G. nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
f) Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
g) art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d), precum și art. 134 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VLĂDENI
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă actualizarea documentației tehnico-economice, a devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A ȘCOLII CU CLASELE I-IV DIN COMUNA VLĂDENI, JUDEȚUL IAȘI”, ca urmare a modificării soluției tehnice, conform Devizului nr. 1558 și devizelor generale actualizate (totalizator, eligibil și neeligibil), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, ca Anexa nr. 1.
Art. 2. Se aprobă asigurarea finanțării cheltuielilor aferente obiectivului de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A ȘCOLII CU CLASELE I-IV DIN COMUNA VLĂDENI, JUDEȚUL IAȘI” din bugetul local al Comunei Vlădeni, cu respectarea încadrării cheltuielilor pe categorii eligibile și neeligibile și a surselor de finanțare stabilite prin documentația aferentă proiectului.
Art. 3. Se aprobă rectificarea bugetului local al Comunei Vlădeni pe anul 2026 cu suma de 30,10 mii lei, necesară pentru angajarea cheltuielilor rezultate din devizul general actualizat aferent obiectivului de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A ȘCOLII CU CLASELE I-IV DIN COMUNA VLĂDENI, JUDEȚUL IAȘI”, care se asigură din veniturile proprii ale bugetului local, cu încadrarea în prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, conform următoarei repartizări:
Indicator | Cod indicator | Suma – mii lei |
TOTAL VENITURI |
| +30,10 |
Impozit pe venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal | 03.02.18 | +5,10 |
Impozit pe clădiri persoane fizice | 07.02.01.01 | +15,00 |
Alte taxe pe servicii specifice | 15.02.50 | +10,00 |
TOTAL CHELTUIELI |
| +30,10 |
Alte cheltuieli în domeniul învățământului | 65.02.50 / 71.01.30 | +30,10 |
Art. 4. Se aprobă actualizarea Listei obiectivelor de investiții pe anul 2026 a Comunei Vlădeni, în conformitate cu documentația tehnico-economică actualizată, devizul general și indicatorii tehnico-economici aprobați prin prezenta hotărâre, Lista de investiții constituind Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre și făcând parte integrantă din aceasta.
Art. 5. Se aprobă demararea și derularea procedurilor de achiziție publică necesare pentru realizarea lucrărilor și achiziționarea produselor rezultate în urma modificării soluției tehnice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale actelor normative subsecvente aplicabile, în vederea finalizării și recepționării obiectivului de investiții.
Art. 6. Se împuternicește Primarul Comunei Vlădeni, domnul Burdea Iulian-Iustin, să întreprindă toate demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, inclusiv pentru actualizarea documentațiilor, derularea procedurilor de achiziție publică, încheierea documentelor contractuale, asigurarea surselor de finanțare și finalizarea obiectivului de investiții, cu respectarea prevederilor legale aplicabile și a termenelor asumate în cadrul PNRR.
Art. 7. Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se asigură de către Primarul Comunei Vlădeni, prin aparatul de specialitate al primarului și compartimentele de resort din cadrul Comunei Vlădeni.
Art. 8. Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile și în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Secretarului general al Comunei Vlădeni, Primarului Comunei Vlădeni, Compartimentului Achiziții Publice și Investiții, Compartimentului Financiar-Contabil și Instituției Prefectului - Județul Iași, în vederea exercitării controlului de legalitate, și se aduce la cunoștință publică, în condițiile legii.