România

România

Județul Iași

Comuna Vlădeni

Comuna Vlădeni

Raport Asistență socială

            Analizând proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Comunei Vlădeni, județul Iași, privind aprobarea constituirii echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică pe raza unității administrativ-teritoriale Comuna Vlădeni, constatăm că sunt îndeplinite condițiile de oportunitate și necesitate prevăzute de legislația în vigoare.

                  Prezenta inițiativă are la bază:

            – Adresa nr. 41894/27.08.2025 transmisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, prin care se solicită aprobarea constituirii echipei mobile la nivelul Comunei Vlădeni;

            – Prevederile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

            – Prevederile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

            – Prevederile Ordinului Ministerului Muncii și Justiției Sociale nr. 2525/2018 privind metodologia de organizare și funcționare a echipelor mobile de intervenție de urgență în cazurile de violență domestică.

            Necesitatea adoptării proiectului de hotărâre rezultă din obligația autorității administrației publice locale de a interveni în regim de urgență în situațiile de violență domestică, pentru protejarea vieții, integrității și siguranței victimelor. Constituirea echipei mobile asigură o reacție promptă, prin colaborarea directă a personalului de specialitate din cadrul Primăriei Vlădeni, cu sprijinul Poliției și al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.

            Adoptarea hotărârii va permite desfășurarea activităților specifice de identificare a cazurilor de violență domestică, verificarea semnalărilor, evaluarea inițială a riscului, luarea măsurilor de urgență privind protecția victimelor, transportul acestora la unități sanitare, orientarea către servicii specializate și sesizarea organelor competente pentru emiterea ordinelor de protecție provizorii.

            Prin stabilirea componenței echipei mobile (conform Anexei nr. 1) și a atribuțiilor acesteia (conform Anexei nr. 2), se creează cadrul administrativ și funcțional necesar desfășurării activității de intervenție.

            Având în vedere aspectele prezentate, Compartimentul de Asistență Socială al Comunei Vlădeni recomandă supunerea acestuia spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al Comunei Vlădeni, județul Iași.