Consiliul Local al Comunei Vorona, întrunit în ședința extraordinară din data de 19.10.2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 10933 din 16.10.2023, al primarului comunei Vorona;
-Raportul de specialitate nr. 10932 din 16.10.2023, întocmit de către domnișoara Creangă Sînzîiana-Petronela, administrator public al UAT Vorona;
-Avizul Comisiei pentru agricultura, activiatati economico-financiare, Munca si protectie sociala din cadrul Consiliului Local Vorona;
- Dovada nr.208922/28.09.2023 eliberată de Ministerul Justiției privind disponibilitatea denumirii „Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Gaze Naturale Vlădeni-Corni-Vorona, Județul Botoșani”;
În conformitate cu :
-prevederile art. 89-92, art. 129 alin.(7) lit.n), alin.(9) lit.a), art. 139 alin.(3) lit.f) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-prevederile Legii nr. 273/2006, a finanțelor publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
-prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
-prevederile Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 privind aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice;
- prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-prevederile Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile HG nr. 209/2019 pentru aprobarea Cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, conţinutul-cadru al caietului de sarcini,
În temeiul prevederilor art. 139 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă asocierea UAT Vorona cu unitățile administrativ-teritoriale Vlădeni și Corni, în vederea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Gaze Naturale Vlădeni-Corni-Vorona, Județul Botoșani, persoană juridică română, fără scop patrimonial, de drept privat și de utilitate publică, cu personalitate juridică și patrimoniu propriu.
Art. 2 Se aprobă Statutul „Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Gaze Naturale Vlădeni-Corni-Vorona, Județul Botoșani”, în forma prevăzută în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Se aprobă participarea UAT Vorona la constituirea patrimoniului inițial al Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Gaze Naturale Vlădeni-Corni-Vorona, Județul Botoșani cu suma de 1.000 lei.
Art. 4 Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Gaze Naturale Vlădeni-Corni-Vorona, Județul Botoșani funcționează ca subiect de drept fiscal.
Art.5 (1)Primarul Comunei Vorona este reprezentantul de drept al UAT Vorona în cadrul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Gaze Naturale Vlădeni-Corni-Vorona, Județul Botoșani și în cadrul Consiliului Director al Asociației.
(2) În lipsa acestuia, membru supleant este viceprimarul comunei Vorona.
Art.6 Se împuternicește domnul Ștefan Aurel, primarul să semneze, în numele și pe seama UAT Vorona, Statutul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Gaze Naturale Vlădeni-Corni-Vorona, Județul Botoșani.
Art.7 Membrul supleant va putea participa la ședințele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Gaze Naturale Vlădeni-Corni-Vorona, Județul Botoșani în baza unui mandat scris dat de membrul de drept.
Art.8 Primarul, viceprimarul și compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Vorona vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 9 Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al UAT Vorona, UAT-urilor Vlădeni și Corni, precum și compartimentelor interesate din primărie şi va fi adusă la cunoştinţă publică prin afişare.