Consiliul Local al comunei Vorona, județul Botoșani, întrunit în ședință ordinară la data de 17 iulie 2026,
având în vedere:
- Referatul de aprobare nr.7197 /13.07.2026 al Primarului comunei Vorona;
- Raportul de specialitate nr.7196 /13.07.2026, întocmit de Viceprimarul comunei Vorona;
- Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA” Botoșani nr. 16050/10.07.2026, înregistrată la Primăria comunei Vorona sub nr. 7164/10.07.2026, prin care se solicită adoptarea unei hotărâri privind acordarea mandatului special reprezentantului Comunei Vorona în Adunarea Generală a Asociației și avizarea Actului adițional nr. 15/2026;
- Proiectul Actului adițional nr. 15/2026 la Contractul unic de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare prin concesiune – județul Botoșani;
- Avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului și turism, juridică și de disciplină din cadrul Consiliului Local al comunei Vorona.
în conformitate cu prevederile:
- art. 10 alin. (5) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 10 lit. b), art. 17 alin. (2) lit. b) pct. 3, art. 18, art. 20 alin. (6) și art. 21 alin. (1) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA” Botoșani;
- art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (3) lit. f) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și al art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se avizează modificarea Contractului unic de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare prin concesiune – județul Botoșani, înregistrat sub nr. 70/28.06.2010, prin Actul adițional nr. 15/2026, în forma prevăzută în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se acordă mandat special domnului Sergiu-Marian Dascălu, Primarul comunei Vorona, reprezentantul de drept al Comunei Vorona în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA” Botoșani, pentru a vota în favoarea aprobării Actului adițional nr. 15/2026 la Contractul unic de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare prin concesiune – județul Botoșani.
Art. 3. Primarul comunei Vorona, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4. Secretarul general al comunei Vorona va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului – Județul Botoșani, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA” Botoșani, precum și autorităților, instituțiilor și persoanelor interesate, în condițiile legii.