Consiliul Local al Comunei Vorona întrunit în ședința sa extraordinară din 25.11.2021
Avand in vedere :
-Referatul de aprobare nr.11483/23.11.2021 intocmit de către doamnul primar Aurel Stefan;
- Referatul nr. 11484/23.11.2021 întocmit de către domnisoara Sînzîiana Creangă, administrator public;
- Avizul Comisiei pentru agricultură, activităţi economico-financiare Muncă și protecție socială din cadrul Consiliului Local Vorona,
-Avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului și urbanism, Protecția mediului și turism, juridică și de disciplină
-Avizul Comisiei pentru activităţi social-culturale sport,culte,învăţământ, sănătate şi familie, protecția copilului ;
În conformitate cu:
Prevederile Legii 31/1990 a societăților, cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile O.U.G.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile art. 35 alin (2) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare
În temeiul Prevederilor art. 92, alin (1), alin. (2), lit.b), art. 129 alin (1), alin (2) lit. a) și lit. d), alin 7) lit. n) și art. 139 alin (3) lit h) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrative, cu modificările si completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE
Art. 1 – Se aprobă inițierea procedurilor pentru înființarea unei societăți comerciale cu răspundere limitată de drept privat și interes local cu asociat unic Comuna Vorona, prin reprezentant legal Consiliul Local Vorona având ca obiect de activitate ,,Captarea, tratarea și distribuția apei” (Cod CAEN – 3 600), iar ca obiect secundar activitățile prevăzute în Actul constitutiv al societății.
Art. 2 – Se stabilesc următoarele propuneri de denumiri în vederea obținerii dovezii privind disponibilitatea și rezervarea denumirii firmei/societății comerciale cu răspundere limitată de drept privat și interes local, în ordinea preferinței:
- S.C. SERVICII COMUNALE VORONA S.R.L.
- S. C. APĂ ȘI CANALIZARE VORONA S.R.L.
- S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ APĂ ȘI CANALIZARE VORONA S.R.L.
Art. 3 – Societatea comercială prevăzută la art. 1 va avea personalitete juridică după înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani și va funcționa sub autoritatea Consiliului Local Vorona.
Art. 4 – Cheltuielile necesare pentru înființarea societății comerciale se asigură din bugetul de venituri și cheltuieli al Comunei Vorona.
Art. 5 – După înființarea efectivă a societății comerciale se va aproba Actul constitutiv al acesteia prin hotărârea Consiliului Local Vorona.
Art. 6 – Se împuternicește domnul Aurel Ștefan în calitate de primar al Comunei Vorona să efectueze toate demersurile necesare și să semneze orice cerere sau acte necesare pentru înființarea societății comerciale.
Art. 7 – Sediul social al societății va fi stabilit în sediul Primăriei Comunei Vorona , Localitatea Vorona, Județul Botoșani, Cod poștal 717475, proprietate publică a Comunei Vorona.
Art. 8. Primarul prin serviciile de specialitate va asigura ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotarari.
Art.9 Prezenta hotarare va fi adusa la cunostinta publica, prin afisare si se va comunica primarului Comunei Vorona si Institutiei Prefectului – Judetul Botosani, in termenul prevazut de lege.