Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 18 / 16.04.2021
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea cuantumului lunar al burselor școlare pe anul 2021

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Forma inițiatorului

România

România

Județul Botoșani

Consiliul Local al comunei Vorona

Proiect de hotărâre

Nr. 18 din 16.04.2021

privind aprobarea cuantumului lunar al burselor școlare pe anul 2021

Consiliul Local al Comunei Vorona, județul Botoșani, întrunit în ședința sa ordinară din data de 21.04.2021;

 Luând act de raportul de specialitate întocmit de către Laura Pinteală, inspector în cadrul departamentului financiar-contabil, înregistrat sub nr.4357/16.04.2021.

            Văzând prevederile art.82 alin. (1,2), art.105 alin.2 litera d din Legea educației naționale nr.1/2011, Ordinul nr.5576/1.11.2011 cu aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, Hotărârea bnr.666/11.09.2019 privind aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă elevilor în anul școlar 2019-2020, 

            Analizând prevederile Hotărârii nr.1064/8.12.2020 privind aprobarea cuantumului mimim al buselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de sat prin care se stabilește un cuantum de minim 100 lei al burselor.

            În baza prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale

           În temeiul prevederilor art.129 alin (1), alin. (2) lit.b) și alin (4) lit.a), art.135 alin.(8), art.139 alin. (1) și alin.(3) lit.a), art.154 alin (1) și art.196 alin(1) lit.a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare.

                                                                      HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Se aprobă cuantumul lunar al burselor școlare pe anul 2021 după cum urmează:

         -..................RON/lună-bursă de ajutor social

         -...................RON/lună-bursă de studiu

         -...................RON/lună-bursă de merit

         -1 bursă în sumă de.............RON/lună ”Constantin Vasilică”, conform condițiilor de acordare; nota 10 la purtare, comportament ireproșabil, rezultate foarte bune, media cea mai mare.

 

Art.2.De ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește personaluldin cadrul compartimentului financiar contabil al Primăriei Comunei Vorona și al Liceului Tehnologic ”Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona.

 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI VORONA

Aurel ȘTEFAN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VORONA

Laurențiu-Marian ANICĂI

Prezentare proiect în cadrul ședinței

        La punctul 3 al ordinii de zi, aprobarea cuantumului lunar al burselor scolare pe anul 2021, Domnișoara Marica Ligia menționează că notarea on-line nu este obiectivă și nu se poate face o apreciere obiectivă asupra cunoștințelor elevilor. Domnul Doroftei Dumitru susține că s-au obținut foarte multe note de 10 în on-line care nu se justifică.

       Supus la vot  punctul 3 al ordinii de zi, proiectul este aprobat cu 13 voturi pentru, 2 voturi împotrivă (Domnul Gicoveanu Mihai și Făgadaru Liviu) și nicio abținere.

Rezultate voturi