Art. 1. - Se aprobă documentația tehnico-economică, faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție – D.A.L.I. pentru obiectivul de investiții: „Stabilizarea unor alunecări de teren și betonarea străzilor, precum și a șanțurilor aferente, afectate de calamități naturale în luna iulie 2021, în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița”.
Art. 2. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Stabilizarea unor alunecări de teren și betonarea străzilor, precum și a șanțurilor aferente, afectate de calamități naturale în luna iulie 2021, în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița” prevăzuți în anexa care face parte din prezenta hotărâre.
Art. 3. - Împotriva prezentei hotărâri, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.
Art. 4. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Vulcana-Băi, prefectului județului Dâmbovița, Companiei Naționale de Investiții SA. și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.vulcanabai.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija directorului general al Direcției generale pentru monitorizarea procedurilor administrative.