Nr. 81 / 26.09.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Realizare teren de mini-fotbal în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița”, finanțat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală Dâmbovița, ca urmare a finalizării procedurilor de achiziții

Inițiator proiect

Emil DRĂGHICI

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

3 Octombrie 2024

Hotărâre

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Vulcana-Băi

Comuna Vulcana-Băi

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 81 din 26.09.2024

privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Realizare teren de mini-fotbal în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița”, finanțat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală Dâmbovița, ca urmare a finalizării procedurilor de achiziții

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 44 alin. (1), alin. (5) și alin. (7), art. 120 alin. (1) și  art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 136 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Constituția României, republicată;

b) art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și lit. d), alin. (6) lit. a) și alin. (7) lit. h), art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

e) art. 3 alin. (1), art. 10 alin. (2), art. 11 alin.(1), art. 18 lit. m) și art. 18din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare; 

f) art. 20 alin. (1) lit. e), art. 23 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;

g)  art. 5, art. 7 alin. (2) lit. b) și alin. (4) și art. 10 din Hotărârea Guvernului  nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului  nr. 79/2017;

h) Hotărârii Consiliului Județean Dâmbovița nr. 291 din 21 decembrie 2020 pentru aprobarea Programului Județean de Dezvoltare Locală Dâmbovița; 

i) Hotărârii Consiliului Local nr. 34 din 28 martie 2024 privind stabilirea de măsuri pentru obiectivul de investiții „Realizare teren de mini-fotbal în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița”, pentru care se depune cererea de finanțare prin Programului Județean de Dezvoltare Locală Dâmbovița;

j) Contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 3128 din 30 mai 2024 privind prestarea de servicii de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului „Realizare teren de mini-fotbal în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița”;

k) Hotărârii Consiliului Local nr. 48 din 28 septembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâre cu caracter normativ care se supun adoptării Consiliului Local al comunei Vulcana-Băi;

l) Hotărârii Consiliului Local nr. 11 din 22 februarie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al comunei Vulcana-Băi;

m) Hotărârii Consiliului Local nr. 22 din 23 februarie 2024 privind alegerea președintelui și a potențialului președinte de ședință pentru durata ședinței următoare,

Ținând cont de:

Ghidul solicitantului prin care se implementează obiectivele de investiții cuprinse în Programului Județean de Dezvoltare Locală Dâmbovița, instituit prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița  nr. 291 din 21 decembrie 2020,

Luând act de:

  1. referatul de aprobare al primarului comunei Vulcana-Băi, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 5.178 din 23 septembrie 2024;
  2. raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vulcana-Băi,  înregistrat sub nr. 5.179 din 23 septembrie 2024;
  3. avizul cu caracter consultativ al COMISIEI DE SPECIALITATE A, în domeniile: comuna Vulcana-Băi, organizarea proprie, precum și organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice, ale societăților de interes local, dezvoltarea economico-socială și administrarea domeniului public și privat ale comunei,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei vulcana-băi

întrunit în a 47-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă Proiectul tehnic pentru obiectivul de investiții „Realizare teren de mini-fotbal în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița”, întocmit de Societatea MARISAR SPORT S.R.L - Bihor, proiect nr. D.T.A.C. + P.T. + D.E. + C.S./72/2024, având conținutul prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - (1) Se aprobă actualizarea devizului general aferent obiectivului de investiții „Realizare teren de mini-fotbal în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița”,  prevăzut în anexa nr. 2.

(2) Valoarea totala a obiectivului de investiție este de 429.785,50 lei, inclusiv TVA, care se va finanța astfel:

a) din bugetul local al comunei Vulcana-Băi, valoarea de 227.783,50 lei, inclusiv TVA;

b) din bugetul județului Dâmbovița, valoarea de 202.002 lei, inclusiv TVA.

Art. 3. - Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Realizare teren de mini-fotbal în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița”, prevăzuți în anexa nr. 3.

Art. 4. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta.

Art. 5. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Vulcana-Băi, prefectului județului Dâmbovița, Consilului județean Dâmbovița și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.vulcanabai.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija directorului general al Direcției generale pentru monitorizarea procedurilor administrative.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Emil MITRESCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VULCANA-BĂI,

Dionisie BURCĂ

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 81 / 26.09.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 1
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 81 / 26.09.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 26.09.2024
2 Comunicarea către primar 26.09.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 09.10.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 03.10.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 03.10.2024
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 03.10.2024