Art. 1. - Se nominalizează patru consilieri locali, pentru a constitui, împreună cu viceprimarul comunei, Comisia specială de analiză și verificare a propunerilor privind conferirea titlului de cetățean de onoare al comunei, respectiv:
a) doamna consilier local Nadia-Alina DUMITRESCU, președintele COMISIEI DE SPECIALITATE A, în domeniile: comuna Vulcana-Băi, organizarea proprie, precum și organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice, ale societăților de interes local, dezvoltarea economico-socială și administrarea domeniului public și privat ale comunei;
b) doamna consilier local Maria IONIȚĂ, președintele COMISIEI DE SPECIALITATE B, în domeniile: gestionarea serviciilor de interes local, cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern și orice alte atribuţii, în toate domeniile de interes local, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor autorităţi publice, precum şi orice alte atribuții stabilite prin lege.
c) doamna consilier local Ioana-Cornelia BUCĂ;
d) domnul consilier local Emil MITRESCU.
Art. 2. - (1) Comisia specială de analiză și verificare a propunerilor privind conferirea titlului de cetățean de onoare al comunei este condusă de viceprimarul comunei și se convoacă în termen de 5 zile, urmând a întreprinde următoarele activități:
a) analizarea propunerilor de conferire a titlului de cetățean de onoare;
b) solicitarea de noi documente apreciate ca fiind necesare fundamentării propunerii;
c) întocmirea raportului final în care se detaliază argumentele care susţin propunerea de conferire a titlului ori de respingere.
(2) Raportul final cuprinzând propunerea de acordare sau de respingere a titlului se adoptă cu votul majorităţii membrilor Comisiei speciale. În caz de paritate votul preşedintelui Comisiei speciale este decisiv.
Art. 3. - Primarul comunei Vulcana-Băi, asigură aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri prin compartimentul resurse umane și gestiunea funcțiilor publice, din aparatul său de specialitate.
Art. 4. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Vulcana-Băi, prefectului județului Dâmbovița și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Vulcana-Băi, în format electronic, la pagina de internet www.vulcanabai.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVEˮ pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative și publicarea prin grija directorului general al Direcției generale pentru monitorizarea procedurilor administrative.