Nr. 83 / 23.12.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind stabilirea unor impozite și taxe locale pentru anul 2026, cu precădere la nivelurile minime permise de lege

Inițiator proiect

Emil DRĂGHICI

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

9 Ianuarie 2026

Hotărâre

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Vulcana-Băi

Comuna Vulcana-Băi

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 83 din 23.12.2025

privind stabilirea unor impozite și taxe locale pentru anul 2026, cu precădere la nivelurile minime permise de lege

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2) și art. 139 alin. (2) din Constituția României, republicată;

b) articolul 4 și articolul 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;

d) art. 1 alin. (2), art. 3, art. 6-13, art. 75, art. 84, art. 85, art. 87, art. 95 alin.(2), art.96, art. 98, art. 104 alin.(1) lit. k) art. 105 alin.(1), art. 106, art. 110 art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) coroborat cu alin. (4) lit. c), art.197, art.198, art. 199, art. 200, art. 240 și art. 243, lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 și art. 761 alin. (2) și (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

f) art. 2 lit. c), k), p), art. 5 alin. (1) și ale art. 6, 9 şi 10 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare;  

g) art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), precum și pe cele ale titlului IX, din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat și completat prin art. XII punctele 22-50 și art. XIII din Legea nr. 239/2025, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2025;

h) Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare;

i) art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

j) Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările și completările ulterioare;

k) art. 19 și art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 3/2003, cu modificările ulterioare;

l) art. 18 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu completările ulterioare;

m) art. 25 lit. d) din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

n) art. 1 alin. (4) lit. l), art. 8 alin. (3) lit. j), art. 43 alin. (7) și art. 44 alin. (2) lit. d) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

o) art. 5 alin. (2) lit. k), art. 26 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3), alin. (5) și alin. (8) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările ulterioare; 

p) art. 10 lit. g) și art. 34 alin. (2) și (3) din Legea serviciului de iluminat public nr. 230/2006;

q) art. 14 lit. f) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

r) art. 5 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

s) art. 1 și art. 2 din Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relații și instituții publice;

ș) art.1 – art. 5 din Legea nr. 183/2006 privind utilizarea codificării standardizate a setului de caractere în documentele în formă electronică;

t) art. 1, art. 2, art. 4 și art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 831/2022;

ț) art. 1, art. 3, art. 8, art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare;

u) art. 6 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 

v) art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor comunitare pentru cadastru și agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 39/2002; 

x) art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată prin Legea nr. 515/2002, cu modificările și completările ulterioare;

y) Hotărârii Guvernului nr. 777/2016 privind structura, organizarea și funcționarea Registrului electronic național al nomenclaturilor stradale;

z) titlul IX punctul 11 lit. n) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare;

aa) art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (4) și art. 7 alin. (5)   din Normele tehnice privind completarea registrului agricol pentru perioada 2025-2029, aprobate prin Ordinul comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministrului Afacerilor Interne, Ministerului Finanțelor, Președintelui  Institutului Național de Statistică, Directorului general al Agenției Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară  și  al Președintelui Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Nr. 51/348/59/765/285/14.633/678/2025;   

bb) Regulamentului privind stabilirea domeniilor de activitate și condițiile în care se pot institui taxe speciale, modul de organizare și de funcționare a serviciilor publice de interes local, pentru care se propun taxele speciale respective, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 25/2010;

cc) Hotărârii Consiliului Local nr. 78/1995 privind aprobarea Nomenclaturii stradale la nivelul comunei Vulcana-Băi;

dd) Planului urbanistic general și  Regulamentului Local de Urbanism aferent acestuia aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 98/2023, cu modificările și completările ulterioare;

ee)  Hotărârea  Consiliului Local  nr. 109 din 23 decembrie 2024 privind indexarea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2025;

ff) Hotărârea Consiliului Local  nr. 65 din 28 octombrie 2025  privind indexarea impozitului pe mijloacele de transport prevăzut la art. 470 alin. (5) și alin. (6) din Codul fiscal prin aplicarea ratei de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2025, la nivelurile minime prevăzute de Directiva 1999/62/CE, pe anul 2026;

gg) Hotărârea  Consiliului Local nr. 99/2023  privind aprobarea Metodologiei de instituire și colectare a taxei de salubrizare de la utilizatorii noncasnici, consolidată;

hh) Hotărârii Consiliului Local nr. 48 din 28 septembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâre cu caracter normativ care se supun adoptării  Consiliului local al Comunei VULCANA-BĂI;

ii) Hotărârii Consiliului Local nr. 11 din 22 februarie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Comunei Vulcana-Băi;

jj)) Dispoziției primarului nr. 115 din 1 aprilie  2025 pentru aprobarea Regulamentul privind înregistrarea vehiculelor, în comuna Vulcana-Băi, 

kk) Hotărârii Consiliului Local nr. 72 din 27 noiembrie 2025 privind alegerea președintelui și a potențialului președinte de ședință pentru durata ședințelor din luna decembrie 2025;

ll) Dispoziției primarului comunei nr. 393 din 17 decembrie 2025 privind convocarea Consiliului Local, în ședință ordinară, pe luna decembrie 2025;                     

Ținând cont de:

prevederile art. 2 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la componența unităților administrativ-teritoriale, ierarhizarea localităților la nivelul comunei Vulcana-Băi este următoarea:

a) rangul IV: satul-reședință Vulcana-Băi;

b) rangul V: satele Nicolaești și Vulcana de Sus;

realizând publicarea anunțului privind elaborarea proiectului nr. 83 din 17 decembrie 2025 al Hotărârii privind stabilirea unor impozite și taxe locale pentru anul 2026, cu precădere la nivelurile minime permise de lege, și care a făcut obiectul:

a) publicării pe pagina de internet la adresa: www.vulcanabai.ro 

b) afișării la Primărie, în spațiul accesibil publicului, 


luând în considerare unul dintre scopurile asigurării autonomiei locale care are la bază dreptul să instituie și să perceapă impozite și taxe locale, pe fondul constituirii de resurse financiare pentru finanțarea activităților stabilite în competența acestor autorități,
la stabilirea impozitelor și taxelor locale s-au avut în vedere mai multe considerente, de natură economică, socială, determinate de necesitățile bugetului local, elemente care conduc la identificarea nivelului optim al impozitelor și taxelor locale, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre,

având în vedere data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, respectiv 18 decembrie 2025, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, prezentul proiect se supune adoptării anterior expirării termenului prevăzut de art. 7 alin. (2), în condițiile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică

Luând act de:

a) referatul de aprobare al primarului comunei Vulcana-Băi, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 6.529 din 17 decembrie 2025;

b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vulcana-Băi,   înregistrat sub nr. 6.530 din 17 decembrie 2025;

c) viza de control financiar preventiv propriu acordată asupra acestui proiect de operațiune; 

d) avizele cu caracter consultativ al Comisiei de specialitate A, în domeniile: comuna Vulcana-Băi, organizarea proprie, precum și organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice, ale societăților de interes local, dezvoltarea economico-socială și administrarea domeniului public și privat ale comunei și al Comisiei de specialitate B, în domeniile: gestionarea serviciilor de interes local, cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern și orice alte atribuții, în toate domeniile de interes local, cu excepția celor date în mod expres în competența altor autorități publice, precum și orice alte atribuții stabilite prin lege,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. c) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei vulcana-băi

întrunit în a 14-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – (1)  Se stabilesc unele impozite și taxe locale pentru anul 2026, cu precădere la nivelurile minime permise de lege, potrivit tabloului prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.

(2) În tabloul prevăzut la alin. (1) sunt cuprinse și impozitele stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 65/2025 privind indexarea impozitului pe mijloacele de transport prevăzut la art. 470 alin. (5) și alin. (6) din Codul fiscal prin aplicarea ratei de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2025, la nivelurile minime prevăzute de Directiva 1999/62/CE, pe anul 2026.

(3) Taxa de salubrizare pe anul 2026 pentru utilizatorii de la nivelul comunei se aprobă, în cuantumul stabilit pentru anul 2025, fiind prevăzută la nr. crt. 9 CAPITOLUL VIII – TAXE SPECIALE din TABLOUL, aprobat prin alin. (1).

(4) Operațiunea de stabilire a sumelor datorate bugetului local se face prin rotunjire   la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin reducere când fracțiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani și prin majorare când fracțiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari, aplicându-se regulile de rotunjire prevăzute în titlul IX punctul 11 lit. n) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare. 

Art. 2. – (1) Nu se acordă scutiri sau reduceri ale impozitului/taxei pe clădiri, potrivit art. 456 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor prevăzute la lit. g). 

(2) Nu se acordă scutiri sau reduceri ale impozitului/taxei pe teren, potrivit art. 464 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor de la lit. f).

(3) Nu se acordă scutiri sau reduceri ale impozitului pe mijloace de transport, potrivit art. 469 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3.  (1) Delimitarea zonelor și numărul acestora se stabilesc după cum urmează:

a) în intravilan, două zone, respectiv, zona A și zona B, diferențiate potrivit alin. (2);

b) în extravilan, numai zona A. 

(2) Zonele prevăzute la alin. (1) lit. a), sunt după cum urmează: 

a) zona A pentru terenurile cu acces direct la străzile/intrările modernizate;

b) zona B pentru oricare alte terenuri decât cele prevăzute la lit. a)

(3) Străzile/intrările modernizate se stabilesc prin dispoziție a primarului comunei. În cazul în care un drum public nu este integral modernizat, se stabilesc numerele terenurilor, potrivit Nomenclaturii stradale, care au acces direct la strada/intrarea modernizată.

Art. 4.  Se stabilesc cotele adiționale la impozitele și taxele locale, potrivit   capitolului X din anexa prevăzută la prin art. 1 alin. (1), la nivelul 0%.

Art. 5. – (1) Bonificațiile prevăzute la art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) și art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc la 10%. 

(2) Bonificațiile prevăzută la alin.(1) se acordă contribuabililor care achită integral creanțele bugetare locale cu care figurează în evidențele fiscale, până la data de 31 martie 2026, inclusiv.

(3) În cazul în care plata impozitelor și taxelor locale se face în mai multe tranșe, bonificația prevăzută la alin. (1) se acordă la data achitării ultimei tranșe, dar nu mai târziu de data de 31 martie 2026, inclusiv.

Art. 6. – Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Vulcana-Băi, prin Compartimentul administrarea fiscală și control comercial din aparatul său de specialitate.

Art. 7. Dispozițiile prezentei hotărâri pot fi atacate la Tribunalul Dâmbovița, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.  

Art. 8.- (1) Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei și prefectului județului Dâmbovița, Administrației județene a finanțelor publice Dâmbovița și se publică în Monitorul Oficial al Comunei Vulcana-Băi, în format electronic, la pagina de internet www.vulcanabai.ro, prin grija compartimentului pentru monitorizarea procedurilor administrative.

(2) Prezenta hotărâre se publică și la adresa de internet http://uat.mdrap.ro/, potrivit prevederilor alin. (2) și (3) art. 761 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ioan-Daniel PETRESCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VULCANA-BĂI,

Maria MOREANU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 83 / 23.12.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 1
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 1
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 83 / 23.12.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 23.12.2025
2 Comunicarea către primar 23.12.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 13.01.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 09.01.2026
5 Aducerea la cunoștință publică 09.01.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 09.01.2026