Art. 1. - (1) Se aprobă contractul de novație, la contractul de închiriere nr. 8357 din 6 noiembrie 2012, încheiat între proprietarul Comuna Vulcana-Băi, SOCIETATEA FARMACEUTICĂ REMEDIA SA, cu sediul social în Deva, Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 2, Județul Hunedoara, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J20/700/1991 și codul fiscal RO2115198, chiriașul inițial și FARMACIA KOGĂLNICEANU S.R.L., cu sediul social în Municipiul București, strada av. Șerban Petrescu, nr. 7, etaj 2, apartament 3, sectorul 1, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J40/10972/1991, având CIF RO403593, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta.
(2) Obiectul contractului de novație îl constituie novarea contractului de închiriere prin schimbarea chiriașului, respectiv prin substituirea Societății FARMACEUTICA REMEDIA S.A. cu FARMACIA KOGĂLNICEANU S.R.L., astfel încât raportul obligațional stabilit între proprietar și chiriașul inițial se stinge de la data semnării contractului de novație și începând cu acea data, FARMACIA KOGĂLNICEANU S.R.L., în calitate de nou chiriaș al spațiului situat pe strada Mihai Viteazul, nr. 2, parter, va prelua toate drepturile și obligațiile asumate de către Societatea FARMACEUTICĂ REMEDIA S.A. prin contractul de închiriere nr. 8357 din 6 noiembrie 2012 si actele adiționale subsecvente, iar de la aceeași data, Societatea FARMACEUTICĂ REMEDIA S.A. este în mod irevocabil eliberată de orice obligație și responsabilitate asumată prin contractul de închiriere față de proprietar, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități sau proceduri suplimentare.
Art. 2. - Se împuternicește domnul Emil DRĂGHICI, primarul comunei să semneze contractul de novație aprobat potrivit art. 1 alin. (1) din prezenta.
Art. 3. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Vulcana-Băi și prefectului județului Dâmbovița, Societății FARMACEUTICE REMEDIA SA, Societății FARMACIA KOGĂLNICEANU S.R.L. și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Vulcana-Băi, în format electronic, la pagina de internet www.vulcanabai.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidenţa hotărârilor autorităţii deliberative și publicare, prin grija directorului executiv al Direcției pentru monitorizarea procedurilor administrative.