Nr. 23 / 09.04.2020
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind însușirea propunerii de concesiune inițiată de domnul Ovidiu-Constantin MOISE

Inițiator proiect

Emil DRĂGHICI

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

29 Mai 2020

Hotărâre

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Vulcana-Băi

Comuna Vulcana-Băi

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 23 din 09.04.2020

privind însușirea propunerii de concesiune inițiată de domnul Ovidiu-Constantin MOISE

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată,

b) art. 10 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 1 alin. (2), art. 3, art. 95 alin. (2) , art. 96, art. 98, art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) și alin. (2),   art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c)  și alin. (6) lit. b), art. 197 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 198 alin. (1), art. 199 alin. (1) (2), art. 297 alin. (1) lit. b), art. 302-331 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 14 și art. 17 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) art. 2 alin. (2), art. 41 alin. (5), art. 50 alin. (4), art. 58, art. 59, art. 61, art. 62  și art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) Hotărârii Consiliului Local nr. 12 din 28 februarie 2020 privind alegerea președintelui și a potențialului președinte de ședință pentru durata ședinței următoare

Ținând cont de:

proiectul de hotărâre nr. 36 din 02 aprilie 2020 privind respringerea/însușirea propunerii de concesiune inițiată de domnul Ovidiu-Constantin MOISE, însoțit de:

a) referatul de aprobare al primarului comunei Vulcana-Băi, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 1.745 din 2 aprilie 2020;

b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vulcana-Băi,   înregistrat sub nr. 1.746 din 2   aprilie  2020;

c) avizul Comisiei de specialitate pentru administrarea domeniului public și privat al comunei,

Luând act de:

cererea domnului Ovidiu-Constantin MOISE, înregistrată la Primăria comunei Vulcana-Băi sub nr. 1431 din 23 martie 2020 prin care solicită concesionarea unei parcele de teren, proprietatea publică a comunei, aflată vis-a-vis de locuința părinților săi, situată pe strada Armaș Bunea, nr. 7,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei vulcana-băi

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – (1) Se însușește propunerea de concesionare inițiată de domnul Ovidiu-Constantin MOISE, având ca o obiect o suprafață de teren pentru edificarea unui garaj.

(2) Terenul ce face obiectul intenției de concesiune este proprietatea publică a comunei, înscris în cartea funciară nr. 6666 %., fiind adiacent străzii Armaș Bunea, nr. 7, în afara zonei de protecție a acestuia, format și prin accesiune imobiliară naturală și artificială, în condițiile art. 568 din Codul civil. 

Art. 2.- (1) Se aprobă dezmembrarea din suprafața totală   de 1210 ma suprafeței ce rezultă din lotizare prin unirea punctului de început 21 cu punctul de sfârșit 24, prevăzute în anexa nr. 1 la Cartea funciară nr. 6666; inclusiv cu modificarea geometriei, rezultate de măsurători.

(2) Cheltuielile cu dezmembrarea, inclusiv contractul de dezmembrare sunt în sarcina inițiatorului concesiunii.

(3) Se împuternicește domnul Emil DRĂGHICI, primarul comunei să semneze contractul de dezmembrare. 

Art. 3.- (1) În termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri, se elaborează studiul de oportunitate pe baza căruia se elaborează Caietul de sarcini, respectiv documentația de atribuire, prin grija consilierului cu achizițiile  publice din aparatul de specialitate al primarului comunei, care se supun aprobării Consiliului local.

(2) De asemenea, la data adoptării hotărârii prevăzute la alin.(1) se constituie și Comisia de evaluare. 

Art. 4. - În scopul materializării prezentei hotărâri, se autorizează primarul în a emite orice acord, aviz sau autorizație, după caz, prevăzute de lege ca atribuție a Consiliului Local, precum și în a stabili orice măsuri va crede de cuviință cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Art. 5. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Vulcana-Băi, prefectului județului Dâmbovița, se depune  la Monitorul Oficial al Comunei Vulcana-Băi, în format electronic, la pagina de internet www.vulcanabai.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija directorului general al Direcției generale pentru monitorizarea procedurilor administrative.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Nicoleta ILIE

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VULCANA-BĂI,

Dionisie BURCĂ

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 23 / 09.04.2020

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot secret
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 5
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 9
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 9
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 2
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 23 / 09.04.2020

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 09.04.2020
2 Comunicarea către primar 29.05.2020
3 Comunicarea către prefectul județului 29.05.2020
4 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 29.05.2020
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 29.05.2020