Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 51 / 04.06.2024
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea rectificării pe cale amiabilă, a Cărților funciare nr. 6799 și nr. 6499, proprietatea comunei, cu cartea funciară nr. 71486, proprietatea Societății UMAC SRL București

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport Serviciul comunitar pentru registrul agricol, cadastru, cartea funciară, agricultură și activități sanitar-veterinare

Forma inițiatorului

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Vulcana-Băi

Comuna Vulcana-Băi

Proiect de hotărâre

Nr. 51 din 04.06.2024

privind aprobarea rectificării pe cale amiabilă, a Cărților funciare nr. 6799 și nr. 6499, proprietatea comunei, cu cartea funciară nr. 71486, proprietatea Societății UMAC SRL București

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată,

b) art. 10 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 7 alin. (2), art. 888 și art. 907-914  din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 1 alin. (2), art. 3, art. 95 alin. (2) , art. 96, art. 98, art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) și alin. (2), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c)  și alin. (6) lit. b), art. 197 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 198 alin. (1), art. 199 alin. (1) și (2), art. 297 alin. (1) lit. b), art. 302-331 din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 33 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) art. 110 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului  general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu modificările și completările ulterioare nr. 600/2023;

g) Hotărârii Consiliului Local nr. 98 din 27 decembrie 2023 privind actualizarea Planului Urbanistic General al comunei Vulcana-Băi și a Regulamentului Local de Urbanism aferent acestuia;

h) Hotărârii Consiliului nr. 34 din 28 martie 2024 privind stabilirea de măsuri pentru obiectivul de investiții „Realizare teren de mini-fotbal în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița”, pentru care se depune cererea de finanțare prin Programului Județean de Dezvoltare Locală Dâmbovița;

i) Hotărârii Consiliului Local nr. 48 din 28 septembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâre cu caracter normativ care se supun adoptării Consiliului local al Comunei VULCANA-BĂI;

j) Hotărârii Consiliului Local nr. 11 din 22 februarie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Comunei Vulcana-Băi;

k)  Hotărârii Consiliului Local nr. 48 din 29 mai 2024 privind alegerea președintelui și a potențialului președinte de ședință pentru durata ședinței următoare;

Ținând cont de:

a) acordul Societății UMAC SRL București privind rectificarea pe cale amiabilă a Cărții funciare nr. 71486, imobil proprietatea sa, cu cărțile funciare nr. 6791 și nr. 6499, imobile proprietatea comunei, precum și acordul materializat prin regularizarea  pe cheltuiala sa a vâlcelului Valea Câinelui, lărgirea și împrejmuirea străzii pr. Nestor DUMITRĂCHESCU, cu cca 5 m pe lungimea proprietății sale, constituirea unui drum de acces în Parcul Sf. Ap. Petru și Pavel și realizarea îngrădirii pe cheltuiala sa potrivit realității din teren,

b) planul de amplasament și propunerea de rectificare, întocmit de persoana autorizată Staver Corneliu,

c) faptul că în perimetrul imobilului ce se rectifică se implementează proiectul „Realizare teren de mini-fotbal în comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița”, precum și organizarea sărbătoririi „Ziua comunei”, care se desfășoară în același perimetru, iar înscrierea făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală,  orice întârziere putând produce pagube greu sau imposibil de apreciat, ceea ce reprezintă un caz de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei pentru asigurarea serviciilor publice elementare, de bază, în acord cu nevoile lor, ceea ce face necesară convocarea ședinței consiliului local în ședință extraordinară, de îndată,

Luând act de:

a) referatul de aprobare al primarului comunei Vulcana-Băi, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 3.260 din 4 mai 2024;

b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vulcana-Băi, înregistrat sub nr. 3.361 din 4 mai 2024;

c) avizul cu caracter consultativ al COMISIEI DE SPECIALITATE A, în domeniile: comuna Vulcana-Băi, organizarea proprie, precum și organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice, ale societăților de interes local, dezvoltarea economico-socială și administrarea domeniului public și privat ale comunei, 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei vulcana-băi

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă  rectificarea pe cale amiabilă, a Cărților funciare nr. 6791 și nr. 6499, proprietatea comunei Vulcana-Băi, cu Cartea funciară nr. 71486, proprietatea a Societății UMAC SRL București, potrivit Planului de amplasament și propunere de rectificare, întocmit de persoana autorizată Staver Corneliu, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta.

Art. 2. - În scopul materializării prezentei hotărâri, se autorizează primarul în a emite orice acord, aviz sau autorizație, după caz, prevăzute de lege ca atribuție a Consiliului Local, precum și în a stabili orice măsuri va crede de cuviință cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Art. 3. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Vulcana-Băi, prefectului județului Dâmbovița, Societății UMAC SRL București, și se depune  la Monitorul Oficial al Comunei Vulcana-Băi, în format electronic, la pagina de internet www.vulcanabai.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija directorului general al Direcției generale pentru monitorizarea procedurilor administrative.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI VULCANA-BĂI

Emil DRĂGHICI

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VULCANA-BĂI

Dionisie BURCĂ

Rezultate voturi