Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 11 / 11.02.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea proiectului amenajamentului pastoral al Comunei Vulcana-Băi

Avizul comisiilor de specialitate

Forma inițiatorului

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Vulcana-Băi

Comuna Vulcana-Băi

Proiect de hotărâre

Nr. 11 din 11.02.2025

privind aprobarea proiectului amenajamentului pastoral al Comunei Vulcana-Băi

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată,

b) art. 10 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 1 alin. (2), art. 3, art. 95 alin. (2), art. 96, art. 98, art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) și alin. (2),  art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c)  și alin. (6) lit. b), art. 197 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 198 alin. (1), art. 199 alin. (1) (2), art. 297 alin. (1) lit. b), art. 302-331  din  Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare;

e) art. 6, art. 9 alin. (72), alin.(9),  art. 10 alin.(1) și  art. 14 alin. (1) lit. m) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată prin Legea nr. 86/2014, cu modificările și completările ulterioare;

f) art. 1 lit. a), art. 4, art. 1 alin. (1), art. 6, art. 8, art. 9,  din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1064/2013;

g) Strategiei privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung, aprobată prin Ordinul nr. 226/235/2003 al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor și al ministrului administrației publice, modificată și completată prin Ordinul ministerului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 210/2009 și  nr. 541/2009,

h) Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 544/2013 privind metodologia de calcul a încărcăturii optime de animale pe hectar de pajiște;

i) Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și ministrului dezvoltării regionale și administrației publice  nr. 407/2.051/2013 pentru aprobarea contractelor-cadru de concesiune și închiriere a suprafețelor de pajiști aflate în domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor;

j) Hotărârii Consiliului Local nr. 55 din 23 decembrie  2014 privind aprobarea amenajamentului pastoral pentru pajiștile aflate pe teritoriul comunei Vulcana-Băi, 

k) Hotărârii Consiliului Local nr. 28 din 28 martie 2024 privind constituirea Comisiei mixte având ca obiectiv actualizarea amenajamentului pastoral pentru pajiștile aflate pe teritoriul comunei Vulcana-Băi

l) Hotărârii Consiliului Local nr. 48 din 28 septembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâre cu caracter normativ care se supun adoptării   Consiliului local al Comunei VULCANA-BĂI;

m) Hotărârii Consiliului Local nr. 11 din 22 februarie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Comunei Vulcana-Băi;

n) Hotărârii Consiliului Local nr. 5 din 29 ianuarie 2025 privind alegerea președintelui și a potențialului președinte de ședință pentru durata ședințelor din luna februarie 2025;

Ținând cont de:

  1. adresa Direcției pentru Agricultură Județeană Dâmbovița nr. 62 din 9 ianuarie 2025,  
  2. faptul că amenajamentul pastoral pentru pajiștile aflate pe teritoriul comunei Vulcana-Băi aprobat  prin Hotărârea nr. 55/2014, a fost elaborat pentru o perioada de 10 ani, iar începând cu anul 2025 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral, în vederea accesării fondurilor europene aferente plăților pe suprafață, de utilizatorii de pajiști, persoane fizice și juridice, în calitate de proprietari și/sau deținători legali ai dreptului de utilizare a terenului,

Luând act de:

a) referatul de aprobare al primarului comunei Vulcana-Băi, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 613 din 11 martie 2025;

b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vulcana-Băi,   înregistrat sub nr. 614 din 11 ianuarie 2025;

c) avizul cu caracter consultativ al Comisiei de specialitate B, în domeniile: gestionarea serviciilor de interes local, cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern și orice alte atribuții, în toate domeniile de interes local, cu excepția celor date în mod expres în competența altor autorități publice, precum și orice alte atribuții stabilite prin lege,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei vulcana-băi

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. -  (1) Se aprobă proiectul Amenajamentului pastoral pentru pajiștile aflate pe teritoriul comunei Vulcana-Băi, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta.

(2) Proiectul de amenajament pastoral aprobat potrivit alin.(1) se depune la Grupul de lucru constituit la nivelul județului Dâmbovița, în condițiile art. 9 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013.

Art. 2 - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Vulcana-Băi, prefectului județului Dâmbovița, Comisiei prevăzută la art. 1 alin .(2) și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.vulcanabai.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija directorului general al Direcției generale pentru monitorizarea procedurilor administrative.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI VULCANA-BĂI

Emil DRĂGHICI

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VULCANA-BĂI

Dionisie BURCĂ

Intervenții în cadrul ședinței

Domnul consilier Tudor ILIE - pe hârtie sună frumos proiectul, dar ce face cu izlazurile care arată deplorabil. Trebuie luate măsuri pentru amenajarea acestora.

Rezultate voturi