Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 54 / 22.08.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind soluționarea solicitărilor doamnei Cristina PETRESCU

Avizul comisiilor de specialitate

Raportul compartimentelor de resort

Raport Direcția generală pentru monitorizarea procedurilor administrative

Forma inițiatorului

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Vulcana-Băi

Comuna Vulcana-Băi

Proiect de hotărâre

Nr. 54 din 22.08.2025

privind soluționarea solicitărilor doamnei Cristina PETRESCU

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată;

b) art. 3, art. 4 și art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 7 alin. (2), art. 1255 și art.1256, art.1777 – art. 1823  din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;

d) art. 6 – art. 13, art.75, art. 84-85, art. 95 alin. (2), art. 96, art. 98, art. 105 alin. (1), art. 106, art. 110, art. 129 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 3 – 5 din Ordonanța  nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;  

f) Hotărârii Consiliului Local nr. 48 din 28 septembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâre cu caracter normativ care se supun adoptării  Consiliului local al Comunei VULCANA-BĂI;

g) Hotărârii Consiliului Local nr. 11 din 22 februarie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Comunei Vulcana-Băi;

h) Hotărârii Consiliului Local nr. 48 din 31 iulie 2025 privind alegerea președintelui și a potențialului președinte de ședință pentru durata ședințelor din luna august 2025;

i) Dispoziției primarului nr. 288 din 22 august 2025 privind convocarea Consiliului Local, în ședință ordinară, pe luna august 2025;  

Ținând cont de:

solicitările doamnei Cristina PETRESCU, înregistrate la Primăria Comunei Vulcana-Băi, sub nr. 3632 din 17 iulie 2025, nr. 3696 din 21 iulie 2025 și nr. 3797 din 25 iulie 2025, având ca obiect principal nemulțumirea pentru faptul că imobilul situat la adresa intrarea Cărpeniș, nr. 5, din satul Vulcana de Sus, nu are acces la anumite servicii comunitare de utilități publice, pe de o parte, iar această intrare, care este drum public, stradă secundară, nu este betonată, pe de altă parte,

Luând act de:

a) referatul de aprobare al primarului comunei Vulcana-Băi, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 4.193 din 22 august 2025;

b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vulcana-Băi,  înregistrat sub nr. 4.194 din 22 august 2025;

c) avizul cu caracter consultativ al COMISIEI DE SPECIALITATE A, în domeniile: comuna Vulcana-Băi, organizarea proprie, precum și organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice, ale societăților de interes local, dezvoltarea economico-socială și administrarea domeniului public și privat ale comunei,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei vulcana-băi

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – (1) Se ia act de solicitările doamnei Cristina PETRESCU, înregistrate la Primăria Comunei Vulcana-Băi sub nr. 3632 din 17 iulie 2025, nr. 3696 din 21 iulie 2025 și nr. 3797 din 25 iulie 2025, adresate atât primarului comunei, cât și Consiliului Local, toate având ca obiect principal nemulțumirea pentru faptul că imobilul situat la adresa intrarea Cărpeniș, nr. 5, din satul Vulcana de Sus, nu are acces la anumite servicii comunitare de utilități publice, pe de o parte, iar această intrare, care este drum public, stradă secundară, nu este betonată, pe de altă parte.

(2) Se ia act de răspunsurile date de către primarul comunei Vulcana-Băi, apreciindu-le ca fiind edificatoare asupra competențelor autorităților administrației publice locale în domeniul care privește solicitările doamnei Cristina PETRESCU, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta. 

Art. 2. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Vulcana-Băi, prefectului județului Dâmbovița, doamnei Cristina PETRESCU și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.vulcanabai.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija consilierului primarului.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI VULCANA-BĂI

Emil DRĂGHICI

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VULCANA-BĂI 1)

Maria MOREANU

1) Exercitare temporară a funcției de secretar general potrivit prevederilor art. 509, alin. (1) și art. 555 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

Documente de prezentare și motivare

Intervenții în cadrul ședinței

Domnul consilier local Tudor ILIE - nu o să votez acest proiect de hotărâre, nu sunt mulțumit de răspuns pentru că nu a fost rezolvată problema doamnei Cristina PETRESCU.

Rezultate voturi