Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 87 / 08.11.2022
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general, actualizate, pentru obiectivul de investiții „Modernizarea unor drumuri publice din interiorul comunei Vulcana-Băi”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

Raportul compartimentelor de resort

Raport Amenajarea teritoriului, urbanismul și nomenclatura stradală

Forma inițiatorului

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Vulcana-Băi

Comuna Vulcana-Băi

Proiect de hotărâre

Nr. 87 din 08.11.2022

privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general, actualizate, pentru obiectivul de investiții „Modernizarea unor drumuri publice din interiorul comunei Vulcana-Băi”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 44 alin. (1), alin. (5) și alin. (7), art. 120 alin. (1) și  art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 136 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Constituția României, republicată;

b) art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și lit. d), alin. (6) lit. a) și alin. ( 7) lit. h), art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

f) art. 20 alin. (1) lit. e), art. 23 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;

g) art. 1 alin. (4), art. 2, art. 3 și art. 4 alin. (1) lit. c) penultima ipoteză din   Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny", aprobată prin Legea nr. 163/2022;

h) art. 8 alin. (1) lit. b) și lit. c), art. 11 alin.(1), art. 22 și art. 57 lit. e) din Ordonanța Guvernului  nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

i) art. 40 lit. c) și art. 42 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 25/2014, cu modificările și completările ulterioare;

j) art. V din Ordonanța de urgență nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 16/2013,  cu modificările și completările ulterioare;

k)  art. 5, art. 7 alin.(2) lit. b) și alin.(4) și art. 10 din Hotărârea Guvernului  nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului  nr. 79/2017;

l) art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. a), art. 9 alin. (1) lit. c) și lit. g) și anexa nr. 3 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny", pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr.1.333/2021, modificate și completate prin Ordinul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr.2708/2022; 

m) art. 2 alin.(3) nr. crt. 5 și alin. (5) lit. e) din Ordinul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr.1.321/2021 pentru aprobarea standardelor de cost aferente obiectivelor de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny";

n) Hotărârii Consiliului Local nr. 60 din 27 septembrie 2021 privind aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimativ, pentru obiectivul de investiții „Modernizarea unor drumuri publice din interiorul comunei Vulcana-Băi” prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”,

o) Hotărârii Consiliului Local nr. 48 din 28 septembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâre cu caracter normativ care se supun adoptării  Consiliului local al Comunei VULCANA-BĂI;

p) Hotărârii Consiliului Local nr. 11 din 22 februarie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Comunei Vulcana-Băi;

r) Hotărârii Consiliului Local nr. 85 din 31 noiembrie 2022 privind alegerea președintelui și a potențialului președinte de ședință pentru durata ședinței următoare,

Ținând cont de:

includerea la finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, comuna trebuie să  transmită, într-un termen scurt, cererea de finanțare, la care se anexează: devizul general estimativ și  hotărârea consiliului local privind obiectivul de investiții pentru aprobarea cererii de finanțare și a devizului general, ceea ce reprezintă un caz de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei privind îmbunătățirea condițiilor de trai prin asigurarea serviciilor publice elementare, de bază, în acord cu nevoile lor, ceea ce face necesară convocarea ședinței consiliului local în ședință extraordinară, de îndată,

Luând act de:

  1. referatul de aprobare al primarului comunei Vulcana-Băi, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 6.712 din 8 noiembrie 2022;
  2. raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vulcana-Băi,  înregistrat sub nr. 6.713 din 8 noiembrie 2022,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei vulcana-băi

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă documentația tehnico-economică – documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Modernizarea unor drumuri publice din interiorul comunei Vulcana-Băi”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, întocmit   de Societatea BOMACA PROIECT S.R.L, proiect nr. 402/2022, înregistrată la Primăria comunei Vulcana-Băi sub  nr. 6644 din 04 noiembrie 2022.

Art. 2. - Se aprobă devizul general, actualizat, aferent obiectivului de investiții „Modernizarea unor drumuri publice din interiorul comunei Vulcana-Băi”, conform anexei nr. 1.

Art. 3. - Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Modernizarea unor drumuri publice din interiorul comunei Vulcana-Băi”, conform anexei nr. 2.

Art. 4. - Se aprobă finanțarea de la bugetul local al COMUNEI VULCANA-BĂI, a sumei de 402.497,65 lei, reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021.

Art. 5. - Anexele nr. 1-2 fac parte integrantă din prezenta.

Art. 6. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei     Vulcana-Băi, prefectului județului Dâmbovița, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.vulcanabai.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija directorului general al Direcției generale pentru monitorizarea procedurilor administrative.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI VULCANA-BĂI

Emil DRĂGHICI

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VULCANA-BĂI

Dionisie BURCĂ

Rezultate voturi