Art. 1 - Se aprobă devizul general totalizator actualizat, precum și devizele generale actualizate privind cheltuielile eligibile și neeligibile, pentru obiectivul de investiții “Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin amplasarea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Vulturești, județul Suceava”, finanțat de către Administrația Fondului pentru Mediu prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, în forma prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Se aprobă asigurarea și susținerea din bugetul local a contribuției proprii necesare realizării proiectului “Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin amplasarea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Vulturești, județul Suceava” , în sumă de 54.167,92 lei, inclusiv TVA, conform devizului general actualizat privind cheltuielile neeligibile prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.
Art. 3 – Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei Vulturești, prin intermediul aparatului de specialitate.
Art. 4 - (1) Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al comunei Vultureşti, în vederea verificării legalităţii şi ducerii sale la îndeplinire:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava;
- Primarului comunei Vultureşti;
- Compartimentului financiar – contabil, impozite şi taxe locale, administrarea domeniului public şi privat, cultură;
- Compartimentului registru agricol, fond funciar, urbanism și autorizare în construcții.
(2) Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliului local şi publicare pe pagina de internet www.vulturesti-suceava.ro - Monitorul Oficial Local.
Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 26 iulie 2024, cu un număr de 12 voturi pentru, voturi abţineri 0, voturi împotrivă 0, din totalul de 12 consilieri prezenţi.