Art. 1. - Se aprobă utilizarea, în anul bugetar 2026, a excedentului anual al bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2025, în sumă de 125.432,56 lei, ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, după cum urmează:
a) 60.919,18 lei pentru realizarea obiectivului de investiții „Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin amplasarea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Vulturești, județul Suceava”;
b) 6.213,38 lei pentru realizare branșament electric și lucrări la instalația interioară a clădirii administrative din satul Valea Glodului;
c) 58.300 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Construirea rețelei inteligente de transport și distribuție gaze naturale în comunele Bunești, Hârtop și Vulturești ".
Art. 2. – Primarul comunei, prin intermediul Compartimentul financiar-contabil, impozite şi taxe locale, administrarea domeniului public şi privat, cultură va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3. - Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al Comunei Vultureşti, în vederea verificării legalităţii şi ducerii sale la îndeplinire:
a) Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava;
b) Primarului comunei Vultureşti;
c) Compartimentului financiar – contabil, impozite şi taxe locale, administrarea domeniului public şi privat, cultură.
Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 29 ianuarie 2026, cu un număr de 13 voturi pentru, voturi abţineri 0, voturi împotrivă 0, din totalul de 13 consilieri prezenţi.