Nr. 29 / 30.09.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local al Comunei Vultureşti, Judeţul Suceava, precum și a supleantului acestuia, în comisia de evaluare a probei de interviu pentru concursul de ocupare a funcției de director al Şcolii Gimnaziale „Constantin Tomescu” Pleşeşti, unitate de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică

Inițiator proiect

Cornel SALAMAHA

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Suceava

Consiliul Local al comunei Vulturești

Comuna Vulturești

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 29 din 30.09.2026

privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local al Comunei Vultureşti, Judeţul Suceava, precum și a supleantului acestuia, în comisia de evaluare a probei de interviu pentru concursul de ocupare a funcției de director al Şcolii Gimnaziale „Constantin Tomescu” Pleşeşti, unitate de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 120 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată;
  2. art. 3 şi art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. art. 194 alin. (2) lit. d), art. 196 alin. (1) lit. c), alin. (2) și art. 198 alin. alin. (1) și alin. (2) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 4 alin. 4 lit. b) pct. (ii), art. 9 alin. (1) și (3) și art. 39 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministerului educației și cercetării nr. 4155/2026;
  6. Calendarul pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea august-decembrie 2026, aprobat prin Ordinul  Ministerului educației și cercetării nr. 4622/2026.

Ținând cont de:

  1. Solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, transmisă cu adresa nr. 9970/56 din 08.09.2026, înregistrată la Primăria comunei Vultureşti la nr. 5287/10.09.2026. 

Luând act de:

  1. Referatul de aprobare prezentat de primarul comunei, înregistrat la nr. 5433/21 septembrie 2026;
  2. Raportul de specialitate al secretarului general al comunei, înregistrat la nr. 5474/23 septembrie 2026;
  3. Avizul consultativ al Comisiei pentru învățământ, sănătate, activități sportive, activităţi social-culturale, culte, muncă, familie şi protecţie socială, înregistrat la nr. 6/5651/30 septembrie 2026.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei vulturești

întrunit în a 21-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se desemnează doamna Greșanu Maria - Teofana în calitate de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Vultureşti, Judeţul Suceava, în comisia de evaluare a probei de interviu pentru concursul de ocupare a funcției de director al Şcolii Gimnaziale „Constantin Tomescu” Pleşeşti, unitate de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică.

Art. 2. - Se desemnează doamna Stan Alina în calitate de supleant al reprezentantului Consiliului Local al Comunei Vultureşti, Judeţul Suceava, în comisia de evaluare a probei de interviu pentru concursul de ocupare a funcției de director al Şcolii Gimnaziale „Constantin Tomescu” Pleşeşti, unitate de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică. 

Art. 3. - Persoanele nominalizate la art. 1 și art. 2 vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4. - Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al comunei Vultureşti, în vederea verificării legalităţii şi ducerii sale la îndeplinire:

a) Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava;

b) Primarului Comunei Vultureşti;

c) Inspectoratului Școlar Județean Suceava;

d) Reprezentanţilor desemnaţi de Consiliul Local.


Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 30 septembrie 2026, cu un număr de 12 voturi pentru, voturi abţineri 0, voturi împotrivă 0, din totalul de 12 consilieri prezenţi.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Niculai IRINA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VULTUREȘTI,

Marian CRĂCIUN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 29 / 30.09.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 12
4 Numărul voturilor „PENTRU” 12
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 1
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 29 / 30.09.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.09.2026
2 Comunicarea către primar 09.10.2026
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 13.10.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 09.10.2026
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu