Art. 1. - Se aprobă Studiul de oportunitate privind fundamentarea deciziei de delegare a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în Județul Suceava, conform anexei nr. 1.
Art.2. – Se aprobă gestiunea delegată, ca modalitate de gestiune a activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în Județul Suceava.
Art. 3. – (1) Se aprobă Documentația de atribuire, prin licitație deschisă, pentru delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în Județul Suceava, inclusiv Strategia de contractare pentru procesul de achiziție publică, conform anexei nr. 2.
(2) Durata contractului prevăzut în documentația de atribuire este de 10 ani.
(3) Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în Județul Suceava, prin Președinte, să semneze Contractul de delegare cuprins în documentația de atribuire prevăzută în anexa nr. 2.
Art. 4. – Se aprobă Regulamentul Serviciului de salubrizare al Județului Suceava, conform anexei nr. 3.
Art. 5. – Se aprobă Actul adițional de modificare a Acordului privind modul de implementare a Proiectului “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Suceava”, conform anexei nr. 4.
Art. 6. – Se mandatează reprezentantul comunei Vulturești, domnul Salamaha Cornel, să voteze în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în Judeţul Suceava documentele prevăzute în anexele nr. 1 - 4 și să semneze Actul adițional de modificare a Acordului privind modul de implementare a Proiectului “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Suceava”.
Art. 7. – (1) Se mandatează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în Judeţul Suceava să desfășoare în numele și pe seama Județului Suceava, procedura de delegare a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în Județul Suceava.
(2) În sensul alin. (1), Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în Județul Suceava, prin Președinte, va putea opera fără un acord prealabil eventualele modificări ale documentației, prevăzute în anexa nr.2, în urma verificării acesteia de către Autoritatea Națională de Achiziții Publice, a clarificărilor stabilite, ca urmare a solicitărilor operatorilor economici precum și a deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în limita constatărilor.
Art. 8. – Se mandatează Președintele Asociației să desemneze prin Decizie Președintele comisiei de evaluarea ofertelor, membrii acesteia și experții cooptați, pentru atribuirea Contractului de delegare a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în Județul Suceava.
Art. 9. - Anexele nr. 1 - 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 10. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice dispoziții contrare se abrogă.
Art. 11. - Primarul Comunei Vulturești, prin intermediul aparatului de specialitate, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei Hotărâri.
Art. 12. - (1) Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al comunei Vultureşti, în vederea verificării legalităţii şi ducerii sale la îndeplinire:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava;
- Primarului comunei Vultureşti;
- Compartimentului registru agricol, fond funciar, urbanism și autorizare în construcții;
- Compartimentului juridic, resurse umane, monitorizarea procedurilor administrative, achiziții publice și contracte;
- Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în Judeţul Suceava.
(2) Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliului local şi publicare pe pagina de internet www.vulturesti-suceava.ro - Monitorul Oficial Local.
Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 29 mai 2023, cu un număr de 13 voturi pentru, voturi abţineri 0, voturi împotrivă 0, din totalul de 13 consilieri prezenţi.