Art. 1 - Se aprobă participarea comunei Vulturești, județul Suceava, la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în colaborare cu Administrația Fondului pentru Mediu.
Art. 2 - Se aprobă cuantumul contribuției proprii a comunei Vulturești, județul Suceava, corespunzătoare acordării stimulentului pentru casarea autovehiculelor uzate, respectiv 600 lei pentru fiecare autovehicul casat, reprezentând o sumă maximă de 30.000 lei pentru această sesiune de înscriere, și susținerea acestei contribuții din bugetul local al comunei.
Art. 3 - Se aprobă numărul de autovehicule estimat a face obiectul acordării stimulentului pentru casare, respectiv 50 autovehicule.
Art. 4 - Se împuternicește domnul primar Salamaha Cornel, în calitate de reprezentant legal al comunei Vulturești, județul Suceava, să semneze cererea de înscriere precum și toate celelalte documente necesare derulării Programului.
Art. 5 - (1) Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al comunei Vultureşti, în vederea verificării legalităţii şi ducerii sale la îndeplinire:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava;
- Primarului comunei Vultureşti;
- Compartimentului financiar – contabil, impozite şi taxe locale, administrarea domeniului public şi privat, cultură.
(2) Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliului local şi publicare pe pagina de internet www.vulturesti-suceava.ro - Monitorul Oficial Local.