Art. 1 - Se actualizează Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei Vultureşti, judeţul Suceava, prin completare cu bunurile imobile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Primarul comunei, prin intermediul aparatului de specialitate, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 - Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al comunei Vultureşti, în vederea verificării legalităţii şi ducerii sale la îndeplinire:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava;
- Primarului comunei Vultureşti;
- Compartimentului financiar – contabil, impozite şi taxe locale, administrarea domeniului public şi privat, cultură;
- Compartimentului registru agricol, fond funciar, urbanism și autorizare în construcții.
Art. 4 - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Consiliului Local al comunei Vultureşti şi publicare pe pagina de internet www.vulturesti-suceava.ro - Monitorul Oficial Local.
Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 28 septembrie 2022, cu un număr de 12 voturi pentru, voturi abţineri 0, voturi împotrivă 0, din totalul de 12 consilieri prezenţi.