Consiliul local al comunei Vulturu, judeţul Constanţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.01.2021;
Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului comunei, ing. BERBEC EUGEN- MARIUS;
- raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local al comunei Vulturu;
- Documentul de Poziție pentru implementarea Proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Constanța”, aprobat de către toate unitățile administrativ-teritoriale membre ale ADI „Dobrogea” prin Hotărârea AGA nr. 6/17.05.2013;
- dispozitiile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice, cu modificările si completările ulterioare;
- prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări si concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;
- dispozitiile Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
- dispozitiile Ordinului preşedintelui Autoritătii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităti Publice nr. 82/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările şi completările ulterioare;
- dispozitiile Ordinului preşedintelui Autoritătii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităti Publice nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;
- prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- dispozitiile Ordinului preşedintelui Autoritătii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităti Publice nr. 112/2007 privind aprobarea Contractului-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităților;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 745/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
- dispozitiile Hotărârii Guvernului nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei naționale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice;
- dispozitiile Hotarârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 precum si ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă Actul Adițional nr. 1 la Documentul de Poziție pentru implementarea Proiectului „Sistem de Management Intergrat al Deșeurilor în județul Constanța”, prevăzut în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă modalitatea de organizare, funcționare și realizare, sub forma gestiunii delegate, a următoarelor activități, la nivelul Zonei 3 (Deleni-Cernavodă-Hârșova-Medgidia):
- colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori;
- colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora;
- operarea/administrarea staţiilor de transfer Hârșova și Deleni pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare (inclusiv transportul deşeurilor de la staţiile de transfer la CMID Tortoman).
Art. 3 Se avizează Studiul de Oportunitate și Fundamentare pentru delegarea gestiunii activităților de colectare, transport, transfer, tratare și depozitare a deșeurilor municipale în județul Constanța, prevăzut în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 4 Se avizează Documentația de Atribuire a contractului de delegare a gestiunii activităților de colectare, transport și transfer a deșeurilor municipale în Zona 3 (Deleni-Cernavodă-Hârșova-Medgidia) din județul Constanța, aferentă Proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Constanța”, prevăzută în Anexa nr. 3 la prezenta hotărâre, constituită din:
- Strategia de contractare pentru contractul de delegare a gestiunii activităților de Colectare, Transport și Transfer al deșeurilor municipale în Zona 3 (Deleni-Cernavodă-Hârșova-Medgidia), din județul Constanța;
- Instrucțiuni pentru ofertanți (Fișa de date a concesiunii);
- Contractul de delegare a gestiunii activităților de Colectare, Transport și Transfer al deșeurilor municipale în Zona 3 (Deleni-Cernavodă-Hârșova-Medgidia), din județul Constanța;
- Caietul de sarcini pentru delegarea gestiunii activităților de Colectare, Transport și Transfer al deșeurilor municipale în Zona 3 (Deleni-Cernavodă-Hârșova-Medgidia), din județul Constanța;
- Regulamentul serviciului de salubrizare în județul Constanța;
- Formulare.
Art. 5 Se acordă mandat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”, cu sediul în municipiul Constanța, B-dul. Tomis nr. 51, Cabinet Președinte, județul Constanța, CIF 26470391, înregistrată în Registrul Asociațiilor și fundațiilor la poziția nr. 41/09.06.2009, pentru:
- Operarea oricăror modificări/completări în cuprinsul Studiului de Oportunitate și Fundamentare cât și al Documentaţiei de Atribuire, survenite în cursul procesului de avizare a acestora și până la data aprobarii;
- Aprobarea Studiului de Oportunitate și Fundamentare și a Documentaţiei de Atribuire, în cadrul adunării generale a Asociației, în calitatea acesteia de organ deliberativ;
- Delegarea, pe seama și în numele comunei Vulturu, a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor;
- Publicarea anunțului de participare aferent procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii pentru activitățile componente ale serviciului de salubrizare prevăzute la art.1;
- Publicarea documentației de atribuire a contractului delegare a gestiunii activităților de Colectare, Transport și Transfer al deșeurilor municipale în Zona 3 (Deleni-Cernavodă-Hârșova-Medgidia) și a Studiului de Oportunitate și Fundamentare, precum și efectuarea oricăror acte necesare derulării procedurii de atribuire a contractului de delegare, printre care, dar fără a se limita la:
- elaborarea răspunsurilor la clarificările înaintate de operatorii economici interesați;
- efectuarea modificărilor necesare în documentația de atribuire a achiziției și a documentelor adiacente solicitate de ANAP/instanța de judecată/alte instituții ori autorități cu atribuții în acest sens, în cursul derulării procedurii;
- evaluarea ofertelor;
- solicitarea clarificărilor de la operatorii economici participanți;
- întocmirea dosarului achiziției publice;
- elaborarea rapoartelor și a oricăror documente în cadrul procedurii de achiziție necesar derulării și finalizării procedurii de achiziție;
- semnarea contractului de delegare.
Art. 7 Secretarul general al comunei va comunica şi va face publică prezenta hotărâre în vederea ducerii la îndeplinire, precum şi Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanţa.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 9 voturi "pentru", 0 voturi "împotrivă" si 0 „abtineri”, din totalul de 9 consilieri prezenţi. Numărul consilierilor în funcţie 9 (nouă).