România

România

Județul Hunedoara

Comuna Zam

Referat de aprobare

Ia Proiectul de Hotărâre privind aplicarea noului număr maxim de posturi stabilit de In stituția

Prefectului — Județul Cluj, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.

7/2026 și aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al Primarului comunei Apahida

Subsemnata, Belce Ramona-Cristina, Primarul comunei Apahida, județul Cluj,

Având în vedere necesitatea punerii în aplicare a măsurilor stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026, precum și obligațiile care revin autorităților administrației publice locale privind încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit la nivelul unității administrativ-teritoriale;

Luând în considerare adresele Instituției Prefectului — Județul Cluj prin care a fost comunicat numărul maxim de posturi pentru comuna Apahida, precum și necesitatea respectării termenelor legale de adoptare a hotărârii consiliului local;

Ținând cont de faptul că neîndeplinirea acestor obligații poate atrage consecințe directe asupra bugetului local și asupra funcționării autorității administrației publice locale;

Analizând situația actuală a aparatului de specialitate al Primarului comunei Apahida, respectiv existența unui număr total de 82 posturi aprobate, din care 74 posturi ocupate și 8 posturi vacante, în raport cu numărul maxim de posturi comunicat de Instituția Prefectului — Județul Cluj, respectiv 64 posturi, rezultă necesitatea adoptării unor măsuri de reorganizare administrativă și funcțională, în vederea încadrării în limitele stabilite de lege.

In procesul de analiză instituțională au fost avute în vedere următoarele elemente:

•           necesitatea respectării plafonului maxim de posturi stabilit prin lege;   corelarea structurii organizatorice cu volumul real de activitate al compartimentelor;   eliminarea suprapunerilor de atribuții și optimizarea fluxurilor inteme de lucru;    asigurarea continuității serviciilor publice esențiale și menținerea capacității administrative;

•           utilizarea eficientă a resurselor umane și financiare disponibile;

•           adaptarea structurii de personal la evoluția atribuțiilor instituției și la cerințele actuale de organizare administrativă.

Potrivit art. XL alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 7/2026, numărul maxim de posturi stabilit pentru anul 2025 în temeiul O.U.G. nr. 63/2010 se reduce cu 30%, iar autoritățile administrației publice locale au obligația de a adopta, în termenul prevăzut de lege, hotărârile consiliului local privind aplicarea noului număr maxim de posturi stabilit de instituția prefectului. Totodată, reorganizarea aparatului de specialitate al primarului trebuie realizată până cel târziu la data de 1 iulie 2026.

De asemenea, potrivit afl. XL alin. (12) din O.U.G. nr. 7/2026, în vederea reducerii cheltuielilor de personal și a încadrării în numărul maxim de posturi, ordonatorii de credite pot aplica, în condițiile legii și fără a afecta salariul de bază, următoarele măsuri:

 

b)         disponibilizarea de personal, în condițiile prevăzute de lege;

c)         reducerea nivelului unor sporuri;

d)         alte modalități de reducere a cheltuielilor de personal.

Totodată, potrivit art. XL alin. (13) din același act normativ, modalitățile și procedura de reducere a cheltuielilor de personal se realizează cu consultarea organizațiilor sindicale din cadrul instituției sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

In ceea ce privește cadrul legal aplicabil stabilirii numărului maxim de posturi, art. X din O.U.G. nr. 7/2026 modifică și completează O.U.G. nr. 63/2010, stabilind, printre altele, categoriile de personal exceptate de la aplicarea plafonului de posturi, precum și noul mod de calcul pentru serviciul public de poliție locală. Astfel, anumite domenii, între care asistența socială, sănătatea, învățământul și serviciile publice specializate cu personalitate juridică, nu intră în plafonul maxim de posturi, ceea ce impune o delimitare distinctă a acestora în structura organizatorică și în statul de funcții. De asemenea, pentru poliția locală, numărul de posturi se determină în noua reglementare prin raportare la un post la 1.200 de locuitori.

In procesul de analiză a modalităților de încadrare în numărul maxim de posturi stabilit potrivit O.U.G. nr. 7/2026 au fost avute în vedere atât măsurile privind reducerea efectivă a posturilor, prevăzute la art. XL alin. (7) lit. a) și b), cât și măsura temporară constând în diminuarea cheltuielilor de personal, reglementată la art. XL alin. (7) lit. c).

S-a constatat însă că măsura alternativă de reducere a cheltuielilor de personal are caracter temporar și nu conduce la o reorganizare reală a aparatului de specialitate, ci doar amână aplicarea efectivă a reducerii de posturi, cu obligația implementării ulterioare a acesteia într-un termen determinat. Totodată, la nivelul comunei Apahida, această soluție nu răspunde în mod adecvat necesității de reașezare structurală și de eficientizare a activității administrative. Din această perspectivă, a fost apreciată ca necesară adoptarea unor măsuri structurale, care să asigure sustenabilitatea funcționării instituției pe termen mediu și lung, precum și corelarea reală a organigramei cu nevoile de funcționare ale autorității administrației publice locale.

Potrivit adresei nr. 2670/1V/I din I I .03.2026 emisă de Instituția Prefectului — Județul Cluj, înregistrată la Primăria comunei Apahida sub nr. 8945/12.03.2026, a fost comunicat numărul maxim de posturi stabilit pentru comuna Apahida, defalcat pe categoriile prevăzute de O.U.G. nr. 63/2010, cu modificările și completările ulterioare. Ulterior, prin adresa nr. 3000/1V/I din 25.03.2026, înregistrată la Primăria comunei Apahida sub nr. 10905/26.03.2026, numărul total de posturi a fost suplimentat cu un post de șofer microbuz electric, ca urmare a implementării proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din judetul Cluj", proiect care prevede, ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare, înființarea acestui post.

In consecință, numărul maxim de posturi pentru comuna Apahida este următorul:

•           numărul maxim de posturi pentru posturile generale ale aparatului de specialitate al primarului: 38 posturi;

•           numărul maxim de posturi pentru serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor: 0 posturi;

•           numărul maxim de posturi pentru serviciul public de poliție locală: 14 posturi;   numărul maxim de posturi pentru perioada implementării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile: 10 posturi;   numărul maxim de posturi pentru șoferi de microbuze școlare: 1 post;    numărul maxim al posturilor prevăzute în proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care prevăd indicatori de rezultat sau de sustenabilitate postimplementare: 1 post.

Prin urmare, numărul maxim total de posturi comunicat pentru comuna Apahida este de 64 posturi.

Față de structura organizatorică existentă la nivelul instituției, reducerea necesară rezultă din aplicarea distinctă a limitelor stabilite pentru fiecare categorie de posturi, potrivit anexei la O.U.G. nr. 63/2010, în corelare cu prevederile O.U.G. nr. 7/2026, după cum urmează:

 

•           pentru posturile generale ale aparatului de specialitate al primarului, reducerea rezultată este de 16 posturi;   pentru serviciul public de poliție locală, reducerea rezultată este de 3 posturi.

In consecință, reducerea totală necesară este de 19 posturi.

În aplicarea prevederilor art. XL alin. (7) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 7/2026, reducerea numărului de posturi nu este realizată exclusiv la nivelul unei singure categorii de posturi, ci prin diminuări distribuite la nivelul tuturor punctelor din anexa la O.U.G. nr. 63/2010, astfel încât, prin însumarea acestora, să se asigure atingerea reducerii totale prevăzute de lege. In această logică, măsura propusă nu are doar rolul de a respecta formal plafonul numeric impus de lege, ci urmărește o redistribuire rațională a resurselor de personal și o reconfigurare funcțională a aparatului administrativ, în acord cu nevoile reale ale instituției și ale comunității locale.

În vederea încadrării în numărul maxim de posturi stabilit de Instituția Prefectului — Județul Cluj și în aplicarea măsurilor prevăzute de O.U.G. nr. 7/2026, a fost realizată o analiză la nivelul tuturor compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al primarului, în urma căreia au fost identificate posturile care pot fi desființate, cu respectarea necesarului real de personal și a asigurării continuității serviciilor publice.

In acest sens, măsurile propuse vizează atât desființarea posturilor vacante, cât și, în mod limitat, a unor posturi ocupate, după cum ułmează:

I.          Posturi vacante:

  la nivelul Compartimentului Implementare Proiecte Finanțate din Fonduri Externe Nerambursabile se propune desființarea a 7 posturi contractuale vacante, respectiv: două posturi de inspector de specialitate grad IA, un post de inspector de specialitate grad I, două posturi de inspector de specialitate grad II și două posturi de inspector de specialitate grad debutant;

— la nivelul Serviciului Poliție Locală se propune desființarea unui post vacant aferent funcției publice de polițist local, clasa I, grad profesional debutant.

II.         Posturi ocupate:

 la nivelul Compartimentului Impozite și Taxe din cadrul Serviciului Economic se propune desființarea unui post ocupat aferent funcției publice de consilier/inspector, clasa I, grad profesional superior;

— la nivelul Compartimentului Inspecție Fiscală și Executare Silită din cadrul Serviciului Economic se propune desființarea unui post ocupat aferent funcției publice de consilier, clasa I, grad profesional superior;

— la nivelul Compartimentului Achiziții și Investiții Publice se propune desființarea unui post ocupat aferent funcției publice de consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, cu respectarea prevederilor art. XXVII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026;

  la nivelul Compartimentului Administrarea Domeniului Public și Privat și Gospodărire Comunală se propune desființarea a 4 posturi ocupate, respectiv trei posturi contractuale de muncitor calificat, treapta I și un post contractual de șofer, treapta I;

  la nivelul Compartimentului Implementare Proiecte Finanțate din Fonduri Externe Nerambursabile se propune desființarea unui post contractual ocupat de consilier/inspector de specialitate gradul IA;

— la nivelul Serviciului Poliție Locală se propune desființarea a 3 posturi ocupate, respectiv două posturi contractuale de paznic, în contextul modificărilor legislative privind paza bunurilor, și un post aferent funcției publice de polițist local, clasa III, grad profesional superior.

Aceste măsuri au fost stabilite pe baza unei analize a activităților desfășurate la nivelul fiecărui compartiment, având în vedere gradul de încărcare, relevanța atribuțiilor și necesitatea menținerii unui aparat administrativ funcțional și eficient.

In acest context, soluția propusă constă în reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, prin reducerea numărului de posturi și reconfigurarea structurii organizatorice, în vederea:

            creșterii eficienței activității administrative;

            simplificării circuitelor interne și a procesului decizional;   adaptării stmcturii de personal la nevoile reale ale comunității;   asigurării unui echilibru între resursele bugetare și cheltuielile de personal;

            consolidării capacității instituției de a implementa proiecte și politici publice;         utilizării mai eficiente a resurselor umane existente;

            menținerii unei stłucturi administrative funcționale și adaptate cerințelor actuale.

Măsurile propuse vizează, în principal:

            desființarea posturilor vacante, ca primă etapă de reducere a structurii;    reducerea, în condițiile legii, a unor posturi ocupate, cu respectarea limitei de maximum 20% aplicată posturilor ocupate;   redistribuirea reducerii de posturi la nivelul tuturor structurilor organizatorice, în conformitate cu prevederile legale;   menținerea și consolidarea structurilor esențiale, în special în domeniile exceptate de la plafonare, precum asistența socială.

Totodată, reorganizarea propusă nu are un caracter exclusiv restrictiv, ci urmărește și optimizarea funcțională a unor structuri, prin:

            adaptarea serviciilor la cerințele legislative actuale;   crearea sau menținerea structurilor necesare implementării proiectelor finanțate din fonduri externe;   clarificarea atribuțiilor și responsabilităților la nivel de compartiment;

            corelarea structurii organizatorice cu cerințele actuale de eficiență, responsabilitate și control administrativ.

In acest sens, reorganizarea vizează nu doar reducerea numerică a posturilor, ci și o reașezare a aparatului administrativ pe principii de eficiență, funcționalitate și adecvare la nevoile comunității locale.

In vederea încadrării în plafonul legal și a asigurării unei funcționări optime a instituției, posturile supuse desființării au fost identificate la nivelul compaflimentelor și structurilor, cu respectarea limitelor maxime stabilite și a necesarului real de personal. Potrivit raportului de specialitate, desființarea vizează atât posturi vacante, cât și posturi ocupate, în compartimente precum implementare proiecte, poliție locală, impozite și taxe, inspecție fiscală, achiziții și investiții publice, respectiv administrarea domeniului public și gospodărire comunală.

In mod excepțional, se înființează funcția contractuală de execuție șofer microbuz, treapta I, nivelul studiilor generale, post suplimentat prin adresa nr. 3000/1V/I din 25.03.2026 emisă de Instituția Prefectului — Județul Cluj, înregistrată la Primăria Comunei Apahida sub nr. 10905 din 26.03.2026, ca urmare a implementării proiectului finanțat din fonduri externe nerambursabile „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj", proiect care prevede, ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare, înființarea acestui post.

In mod distinct, prin aceeași reorganizare se are în vedere și menținerea capacității instituționale necesare realizării proiectelor asumate, inclusiv prin înființarea postului de șofer microbuz electric aferent proiectului  ,Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj", precum și prin reorganizarea unor structuri din domeniul asistenței sociale, fără ca acestea să fie subsumate reducerii de posturi aferente plafonului general.

În urma aplicării măsurilor de reorganizare, structura posturilor se reconfigurează după cum urmează:

            posturi generale ale aparatului de specialitate al primarului: 47 posturi;

            serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor: 0 posturi;

            serviciul public de poliție locală: 13 posturi;   posturi pentru perioada implementării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile: 2 posturi;   posturi pentru șoferii de microbuze școlare: 1 post;   posturi prevăzute în proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care prevăd indicatori de rezultat sau de sustenabilitate postimplementare: 1 post.

Prin urmare, numărul total de posturi rezultat în urma reorganizării este de 64 posturi.

De asemenea, măsurile propuse au fost analizate în raport cu necesitatea menținerii calității serviciilor publice și a capacității administrative a instituției, astfel încât reorganizarea să nu afecteze exercitarea atribuțiilor legale ale autorității administrației publice locale, ci să conducă la o structură mai echilibrată, mai eficientă și mai bine adaptată nevoilor reale de funcționare.

Apreciez că reorganizarea propusă este necesară nu doar pentru respectarea unei obligații legale exprese, ci și ca măsură de bună administrare, prin care se urmărește eficientizarea aparatului de specialitate al primarului, folosirea judicioasă a fondurilor publice, creșterea eficienței activității administrative și menținerea capacității instituției de a răspunde în mod adecvat atribuțiilor sale legale și nevoilor comunității locale.

Procesul de reorganizare se realizează cu respectarea cadrului legal aplicabil, inclusiv a dispozițiilor privind consultarea organizațiilor sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz.

În mod distinct față de măsurile de reducere a numărului de posturi, se propune reorganizarea Serviciului Asistență Socială și Autoritate Tutelară, în vederea asigurării unei structuri funcționale adaptate cerințelor legislative și necesarului real de activitate.

Modificările propuse nu vizează reducerea numărului de posturi aferent domeniului asistenței sociale, acesta fiind exceptat de la aplicarea limitelor prevăzute de O.U.G. nr. 63/2010, cu modificările și completările ulterioare, ci reorganizarea și optimizarea structurii existente.

•           Compartiment Asistență Sociala

In prezent sunt prevăzute 1 1 posturi, dintre care 4 posturi ocupate, funcții publice generale de consilier, clasa I, grad profesional superior (3 posturi) și consilier, clasa I, grad profesional asistent (1 post)-

În conformitate cu prevederile art. XVI alin. (3) din Legea nr. 100/2024, autoritățile publice au obligația de a stabili funcțiile publice specifice de asistent social și de a le echivala cu funcțiile publice generale existente.

Având în vedere prevederile art. 121 și art. 125 alin. (1) din Legea nr. , se impune reorganizarea structurii astfel:

•           Echivalarea a două funcții publice generale în funcția specifică de asistent social, astfel:

•           Funcția publică generală consilier I superior se echivalează cu funcția publică specifică asistent social I superior; o Funcția publică generală consilier I asistent se echivalează cu funcția publică specifică asistent social I asistent;

•           Desființarea posturilor a 6 posturi vacante, astfel:

0 3 funcții publice consilier, clasa I, gradul profesional superior

0 1 funcție publică consilier, clasa I, grad profesional principal

0 1 funcție publică consilier, clasa I, grad profesional asistent

0 1 funcție publică referent, clasa III, grad profesional principal;

•           Inființarea a 2 funcții contractuale specifice de asistent social, respectiv:

•           Funcția contractuală de execuție asistent social grad practicant, nivel studii superioare; o Funcția contractuală de execuție asistent social grad debutant, nivel studii superioare;

•           Compartiment Cabinete Medicale Școlare și Personal pentru Deservire Școli — se propun următoarele modificări:

•           cele două funcții contractuale de Medic se modifică în Medic Specialist;

 

  cele două funcții contractuale de șofer înființate cu scopul deservirii transportului școlar, se desființează datorită suplimentării numărului maxim de posturi aprobate pentru aceasta destinație.

•           Centru de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice — se propune completarea rubriciilor grad/treaptă și studii, după cum urmează:

  postul de asistent social se completează cu gradul profesional specialist și nivelul studiilor superioare;   postul de psiholog se completează cu gradul profesional specialist și nivelul studiilor superioare;   postul de terapeut ocupațional se completează cu gradul profesional debutant și nivelul studiilor superioare;   postul de kinetoterapeut se completează cu nivelul studiilor superioare;    postul de maseur se completează cu nivelul studiilor medii;   postul de îngrijitoare se completează cu nivelul studiilor generale.

Având în vedere Nota de fundamentare nr. 10618 din 24.03.2026, întocmită de șeful Serviciului Asistență Socială și Autoritate Tutelară, prin care se solicită înființarea Serviciului de Asistență Comunitară, precum și înființarea postului de asistent medical comunitar (cod COR 325301), studii postliceale, pe perioadă determinată, aferentă perioadei de derulare a proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale   facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate [PIDS/586/P04/339395], cu posibilitatea de prelungire cu încă 5 ani după finalizarea implementării proiectului,

De asemenea, ținând cont de prevederile H.C.L. nr. 110/29.05.2025 privind aprobarea participării UAT Comuna Apahida, judetul Cluj, la proiectul anterior menționat, prin care autoritatea deliberativă și-a asumat asigurarea cadrului necesar implementării acestuia, inclusiv prin crearea și menținerea structurilor și posturilor necesare furnizării serviciilor integrate,

Se propune înființarea Serviciului de Asistență Comunitară în cadrul Serviciului Asistență Socială și Autoritate Tutelară, precum și înființarea unui post contractual de asistent medical comunitar (cod COR

325301), studii postliceale, pe perioadă determinată, în condițiile și pe durata prevăzute în proiect.

10

Față de cele prezentate, apreciez că măsurile propuse sunt necesare, oportune și proporționale, fiind fundamentate atât din punct de vedere legal, cât și din perspectiva unei administrări eficiente a resurselor publice.

In consecință, prezentul referat de aprobare constituie instrumentul de inițiere a proiectului de hotărâre privind aplicarea noului număr maxim de posturi stabilit de Instituția Prefectului — Județul Cluj și reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului comunei Apahida, precum și fundamentarea necesității și opoflunității promovării acestuia spre aprobare Consiliului Local al comunei Apahida.

PRIMAR

Belce Ramona-C • stina

 

IO

 

RAPORT DE SPECIALITATE la Proiectul de Hotărâre privind aplicarea noului număr maxim de posturi stabilit de Instituția

Prefectului — Județul Cluj, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.

7/2026 și aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al Primarului comunei Apahida

Subsemnata, Pop Diana-Denisa, consilier în cadrul Compartimentului Resurse Umane, în baza atribuțiilor de serviciu ce îmi revin potrivit fișei postului, întocmesc prezentul raport de specialitate în vederea fundamentării proiectului de hotărâre privind aplicarea noului număr maxim de posturi stabilit de Instituția Prefectului — Județul Cluj, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026 și aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al Primarului comunei Apahida.

Acest referat are ca obiect fundamentarea legală și tehnică a măsurilor de reorganizare a aparatului de specialitate al Primarului comunei Apahida, în contextul aplicării Ordonanței de Urgență nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Actul normativ menționat aduce modificări semnificative în ceea ce privește regimul juridic al numărului de posturi la nivelul administrației publice locale, instituind măsuri concrete de reducere și corelare a cheltuielilor de personal cu capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale.

Potrivit dispozițiilor art. XL alin. (1) — (3) din O.U.G nr. 7/2026, numărul maxim de posturi stabilit pentru anul 2025 în temeiul art. III alin. (8"1) din O.U.G. nr. 63/2010 și al pct. 1 din anexa la aceasta se reduce cu 30%. În aplicarea acestor prevederi, instituția prefectului are obligația de a comunica, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, numărul maxim de posturi recalculat, iar autoritățile administrației publice locale au obligația de a adopta, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârile consiliului local privind aplicarea noului număr maxim de posturi stabilit de către instituția prefectului.

Totodată, potrivit art. XL alin. (6) (7) din același act normativ, reorganizarea aparatului de specialitate al primarului se trebuie realizată până cel târziu la data de 1 iulie 2026, cu respectarea unor reguli specifice.

Astfel, reducerea cu 30% a numărului de posturi prevăzut la pct. 1 din anexa la O.U.G nr. 63/2010, nu poate conduce la o diminuare a posturilor ocupate mai mare de 20%, raportat la structura existentă. Totodată,

 

autoritatea deliberativă, la propunerea ordonatorului principal de credite, poate stabili ca reducerea rezultată prin aplicarea procentului de 30% la numărul maxim de posturi stabilit pentru pct. 1 din anexa la O.U.G nr. 63/2010, să fie realizată prin reduceri la nivelul tuturor punctelor din anexa la O.U.G. nr. 63/2010, cu condiția ca, prin cumul, să fie atins nivelul de reducere impus de lege.

De asemenea, pentru anul 2026, legiuitorul reglementează o măsură alternativă, cu caracter temporar, constând în diminuarea cheltuielilor de personal, în locul reducerii efective a posturilor ocupate. Cuantumul acestei diminuări se determină prin raportare la execuția bugetară aferentă anului 2025, prin calcularea mediei lunare a cheltuielilor de personal , determinarea costului mediu per post și aplicarea acestuia asupra numărului de posturi ocupate care ar fi trebuit desființate, raportat la perioada rămasă până la data de 31 decembrie 2026, calculată ulterior expirării termenului de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.

In completare, potrivit art. XL alin. (11) din O.U.G. nr. 7/2026, unitățile administrativ-teritoriale care optează pentru aplicarea măsurii alternative prevăzute la alin. (7) lit. c), respectiv diminuarea cheltuielilor de personal, au obligația de a adopta până la data de 3 1 decembrie 2026 măsurile necesare pentru ca, începând cu data de 1 ianuarie 2027, să respecte plafonul de posturi stabilit potrivit alin. (1), prin aplicarea efectivă a reducerilor de posturi în condițiile alin. (7) lit. a) și/sau b).

Prin urmare, potrivit art. XL alin. (12) din O.U.G. nr. 7/2026, în vederea reducerii cheltuielilor de personal și a încadrării în numărul maxim de posturi, ordonatorii de credite pot aplica, în condițiile legii și fără a afecta salariul de bază, următoarele măsuri:

 a) reducerea numărului de posturi finan(ate,•

b) disponibilizarea de personal, în condi(iile prevăzute la art. 518 și 519 din Ordonanła de urgentă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, la art. 58-8() din Legea nr. 52/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) reducerea nivelului unor sporuri;

d) alte modalităti de reducere a cheltuielilor de personal. 

De asemenea, potrivit alin. (13) al aceluiași articol, modalitățile și procedura de reducere a cheltuielilor prevăzută la alin. (12), se realizează cu consultarea organizațiilor sindicale din cadrul instituției sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

Totodată, în ceea ce privește cadrul legal aplicabil stabilirii numărului maxim de posturi, potrivit art. X din O.U.G nr. 7/2026, se modifică și se completează O.U.G. nr. 63/2010.

Astfel, conform art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 63/2010, în formă modificată, numărul maxim de posturi stabilit la nivelul unităților administrativ-teritoriale nu se aplică personalului aferent capitolelor bugetare și structurilor prevăzute de lege. In această categorie intră personalul aferent capitolului bugetar „Învă(ăłnânt” finanțat din bugetele locale, personal din cadrul capitolului bugetar „Cultură", respectiv muzee și colecții publice, biblioteci, instituții și companii de spectacole sau concerte, așezăminte culturale și alte instituții publice din domeniul culturii, înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative și organizate potrivit actelor normative specifice.

Totodată, numărul maxim de posturi nu se aplică personalului aferent capitolelor bugetare „Sănătate", „Asigurări și asistentă socială", precum și „Servicii publice de interes local sau jude!ean, specializate, cu personalitate juridică, înfiin(ate și organizate în subordinea consiliilor locale sau judełene, după caz, prin hotărâri ale autoritătilor deliberative ale unită(ilor administrativ-teritoriale respective", indiferent de sursa de finanțare. Aceeași prevedere este aplicabilă și serviciilor publice Salvamont de la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

In consecință, aplicarea acestor prevederi impune delimitarea distinctă, la nivelul autorității administrației publice locale, între posturile care intră în calculul numărului maxim și cele exceptate de la această regulă.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. X din actul normativ menționat, se modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010

Conform noii forme a art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 63/2010, numărul maxim de posturi stabilit la nivelul unității administrativ-teritoriale nu se aplică anumitor domenii de activitate, respectiv cele bugetate din capitolele „Invățământ”, „Cultură", „Sănătate", „Asigurări și asistență socială", precum și serviciilor publice de interes local sau județean, organizate cu personalitate juridică în subordinea autorităților deliberative. De asemenea, sunt exceptate și serviciile publice Salvamont.

Prin această reglementare se delimitează în mod expres categoriile de personal care nu intră în plafonul maxim de posturi, ceea ce impune o evidență distinctă a acestora la nivelul aparatului de specialitate al primarului și al serviciilor subordonate.

In ceea ce privește punctul 3 din anexă la O.U.G. nr. 63/2010, modificată prin O.U.G. nr. 7/2026, se modifică modul de calcul al numărului de posturi determinat pentru serviciul public de poliție locală, respectiv un post la 1.200 de locuitori, fața de un post la 1.000 de locuitori, cât era anterior.

In contextul aplicării prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026, se impune analiza structurii organizatorice existente la nivelul Comunei Apahida și stabilirea măsurilor necesare pentru încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit de Instituția Prefectului și asigurarea funcționării în condiții optime a aparatului de specialitate al primarului.

In procesul de analiză a modalităților de încadrare în numărul maxim de posturi stabilit potrivit O.U.G. nr. 7/2026, au fost avute în vedere atât măsurile privind reducerea efectivă a posturilor, prevăzute la alt. XL alin. (7) lit. a) și b), cât și măsura temporară constând în diminuarea cheltuielilor de personal, reglementată la art. XL alin. (7) lit. c).

Măsura prevăzută la art. XL alin. (7) lit. c) din O.U.G. nr. 7/2026, constând în diminuarea cheltuielilor de personal, are caracter temporar și nu înlătură obligația autorității administrației publice locale de a adopta o hotărâre privind încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit de instituția prefectului, reorganizarea aparatului de specialitate al primarului urmând a fi realizată până cel târziu la data de 1 iulie 2026, conform art. XL alin. (6) din O.U.G. nr. 7/2026 coroborat cu art. XL alin. (4) din același act normativ.

De asemenea, potrivit art. XL alin. (11) din O.U.G. nr. 7/2026, unitățile administrativ-teritoriale care aplică măsura prevăzută la alin. (7) lit. c) au obligația de a lua măsuri până la data de 31 decembrie 2026 pentru respectarea, începând cu data de 1 ianuarie 2027, a numărului maxim de posturi, prin aplicarea reducerilor efective prevăzute la alin. (7) lit. a) și/sau b).

In acest context, s-a reținut că aplicarea măsurii de diminuare a cheltuielilor de personal nu conduce la o reorganizare efectivă a aparatului de specialitate, ci are ca efect amânarea reducerii numărului de posturi, cu obligația implementării ulterioare a acesteia într-un termen determinat. In același timp, în urma aplicării metodologiei de calcul prevăzute la art. XL alin. (7) lit. c), s-a concluzionat că, la nivelul comunei Apahida, nu se poate atinge nivelul de reducere impus, fără afectarea salariilor de bază, având în vedere structura actuală a cheltuielilor de personal. Totodată, art. XL alin. (12) stabilește în mod expres modalitățile de reducere a cheltuielilor de personal și de încadrare în numărul maxim de posturi, fără afectarea salariului de bază.

In consecință, în vederea respectării obligației legale privind încadrarea în numărul maxim de posturi, s-a apreciat că măsura adecvată constă în reducerea numărului de posturi finanțate, corelată, după caz, cu aplicarea măsurilor de disponibilizare de personal, în condițiile legii.

Potrivit adresei nr. 2670/1V/I din 11.03.2026 emisă de Instituția Prefectului — Județul Cluj, înregistrată la Primăria Comunei Apahida sub nr. 8945 din 12.03.2026, a fost comunicat numărul maxim de posturi stabilit pentru comuna Apahida, defalcat pe cele șase destinații prevăzute în anexa la O.U.G nr. 63/2010, cu modificările și completările ulterioare, determinat potrivit prevederilor O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale.

Totodată, prin adresa nr. 3000/1V/I din 25.03.2026 emisă de Instituția Prefectului — Județul Cluj, înregistrată la Primăria Comunei Apahida sub nr. 10905 din 26.03.2026, numărul total de posturi a fost suplimentat cu un post de șofer microbuz electric, prin includerea acestuia la punctul 6 din anexa la O.U.G. nr. 63/2010, ca urmare a implementării proiectului finanțat din fonduri externe nerambursabile „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj", proiect care prevede, ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare, înființarea acestui post.

În consecință, numărul maxim de posturi pentru comuna Apahida, determinat potrivit art. XL alin. (l) din O.U.G. nr. 7/2026 și pct. 1—6 din anexa la O.U.G. nr. 63/2010, cu modificările și completările ulterioare, este următorul:

Numar de

Categoria de posturi postu ri alocat

Numărul maxim de posturi corespunzător fiecărei unitČĘi administrativ teritoriale,

determinat potrivit art. XL alin. (1) din O.U.G. nr. 7/2026

(Posturi generale ale aparatului de specialitate al primarului)

Numărul maxim de posturi pentru serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor determinat potrivit pct. 2 din Anexa la O. U. G. nr. 63/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

Numărul maxim de posturi pentu serviciul public de politie locala determinat potrivit pct. 3 din Anexa la O.U. G. nr. 63/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

Numărul maxim al posturilor pentru perioada implementării proiectelorfinantate din fonduri externe nerambursabile determinat potrivit pct. 4 din Anexa la O.U.G. nr.

63/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

Numărul maxim de posturi pentru soferi de microbuze scolare primite in baza O. U. G.

nr. 115/2011 determinat potrivit pct. 5 din Anexa la O. U.G. nr. 63/2010, cu modificarile si completarile ulterioare si pct. 4 al art. IVdin O. U.G. nr. 58/2014.

Numărul maxim al posturilor prevazute in proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile care prevad ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate          38

o

10

1

1

postimplementare, determinat potrivit pct. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 63/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

TOTAL

Față de structura organizatorică existentă la nivelul instituției, respectiv un număr total de 82 posturi aprobate, din care 74 posturi ocupate și 8 posturi vacante, se constată necesitatea reducerii numărului de

 

Reducerea rezultă din aplicarea distinctă a limitelor stabilite pentru fiecare categorie de posturi, potrivit anexei la O.U.G. nr. 63/2010, cu modificările și completările ulterioare, în corelare cu prevederile

O.U.G. nr. 7/2026, după cum unnează:

•           Numărul maxim de posturi corespunzător fiecărei unități administrativ-teritoriale, stabilit pentru anul 2025 potrivit alt. III alin. (VI) din O.U.G. nr. 63/2010 și pct. 1 din anexa la respectiva ordonanță, se reduce cu 30%, aplicat la numărul deja diminuat cu 10% conform Legii nr. 296/2023, potrivit art. XL alin. (l) din O.U.G. nr. 7/2026 astfel cum rezultă și din adresa MDLPA nr. 127()/06.()3.2()26 ceea ce determină o reducere de 16 posturi;

•           Numărul maxim de posturi pcntu serviciul public (Ic politic locala, determinat potrivit pct. 3 din anexa la O.U.G. nr. 63/2010, astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 7/2026. În urma aplicării acestor prevederi, precum și a comunicării Instituției Prefectului — Județul Cluj, numărul de posturi a fost stabilit la 14, față de 17 posturi existente, rezultând o reducere de 3 posturi.

In consecință, reducerea totală necesară este de 19 posturi.

In considerarea celor expuse, se impune aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al

Primarului Comunei Apahida și aplicarea numărului maxim de posturi stabilit de către Instituția Prefectului — Județul Cluj, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 7/2026, prin corelarea structurii organizatorice și a statului de funcții cu noile limite stabilite.

In acest context, măsurile propuse vizează reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi, în conformitate cu prevederile art. XL alin. (12) din O.U.G. nr. 7/2026, după cum urmează: 1. reducerea numărului de posturi finanțate, prin desființarea posturilor vacante;

2. Disponibilizarea de personal, în condițiile prevăzute la art. 518 și 519 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, la art. 58-80 din Legea nr. 52/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Măsurile se aplică succesiv, în vederea încadrării în numărul maxim de posturi stabilit de către Instituția Prefectului — Județul Cluj, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 7/2026, prin desființarea, cu prioritate, a posturilor vacante, iar ulterior, prin desființarea unor posturi ocupate, cu respectarea procedurilor legale aplicabile.

În conformitate cu prevederile art. XL alin. (7) lit. b) din O.U.G. nr. 7/2026, reducerea numărului de posturi aferentă aplicării procentului de 30% poate fi realizată prin diminuări la nivelul tuturor categoriilor de posturi prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 63/2010, cu condiția ca, prin însumarea acestora, să se asigure atingerea reducerii totale prevăzute de lege.

In aplicarea prevederilor menționate și în vederea realizării reducerii totale de posturi, desființarea acestora se realizează la nivelul structurii organizatorice, prin identificarea posturilor corespunzătoare fiecărui compartiment, cu respectarea limitelor maxime stabilite și a necesarului real de personal.

In acest sens, posturile supuse desființării sunt următoarele:

I.          Posturi vacante:

  Compartiment Implementare Proiecte Finanțate din Fonduri Externe Nerambursabile - Se desființeaza

7 posturi de natură contractuală, vacante, după cum urmează:   Două posturi de Inspector de Specialitate, grad IA;

                        Un post de Inspector de Specialitate, grad I;

                        Două posturi de Inspector de Specialitate, grad II;

            Două posturi de Inspector de Specialitate, grad debutant;

            Serviciu Poliție Locală — Se desființează un post vacant aferent funcției publice de polițist local, clasa

I, grad profesional debutant.

II.         Posturi ocupate:

            Compartiment Impozite și Taxe — Serviciul Economic — se desființează un post ocupat aferent funcției publice de Consilier/lnspector, clasa I, grad profesional superior;

            Compartiment Inspecție Fiscala și Executare Silită — Serviciul Econimic se desființează un post ocupat aferent funcției publice de Consilier, clasa I, grad profesional superior;

            Compartiment Achiziții și Investiții Publice — se desființează un post ocupat aferent funcției publice de Consilier Achiziții Publice, clasa I, grad profesional superior, cu respectarea prevederilor art.

XXVII din O.U.G. nr. 7/2026;

• Compartiment Administrarea Domeniului Public și Privat și Gospodărire Comunală — se desfiintează

4 posturi ocupate după cum urmează:

            Trei posturi contractuale de muncitor calificat, treapta I;

            Un post contractual ocupat de șofer, treapta I;

            Compartiment Implementare Proiecte Finanțate din Fonduri Externe Nerambursabile — se desființează un post contractual ocupat de Consilier/ Inspector de specialitate gradul IA;

            Serviciul Poliție Locala — se desființeaza 3 posturi ocupate după cum urmează:

            Doua posturi contractuale de paznic, în contextul prevederilor art. XXXI din O.U.G. nr.

7/2026, care modifică Legea nr. 333/2003;

            Un post aferent funcției publice de Polițist local, clasa III, grad profesional superior.

Prin desființarea posturilor menționate se asigură încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit de Instituția Prefectului — Județul Cluj, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 7/2026.

In mod excepțional, se înființează funcția contractuală de execuție șofer microbuz, treapta I, nivelul studiilor generale, post suplimentat prin adresa nr. 3000/1V/I din 25.03.2026 emisă de Instituția Prefectului — Județul Cluj, înregistrată la Primăria Comunei Apahida sub nr. 10905 din 26.03.2026, ca urmare a implementării proiectului finanțat din fonduri externe nerambursabile „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj", proiect care prevede, ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare, înființarea acestui post.

In urma aplicării măsurilor de reorganizare anterior menționate, structura numărului de posturi se reconfigurează în conformitate cu plafonul comunicat prin adresa Instituției Prefectului, cu respectarea prevederilor art. XL alin. (7) lit. b) din O.U.G. nr. 7/2026, potrivit cărora reducerea numărului de posturi poate fi realizată prin diminuări distribuite la nivelul tuturor punctelor din anexă, cu condiția ca, prin însumarea acestora, să se asigure încadrarea în reducerea totală prevăzută de lege. In acest context, noua structură a posturilor se prezintă după cum urmează:

Numar de

Categoria de posturi postu ri alocat

 

Numărul maxilll de posturi corespunzător fiecărei unitč(i administrativ teritoriale,

determinat potrivit art. XL alin. (I) din O.U.G. nr. 7/2026

(Posturi generale ale aparatului de specialitate al primarului)

Numărul maxim de posturi pentru serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor determinat potrivit pct. 2 din Anexa la O.U.G. nr. 63/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

Numărul maxim de posturi pentu serviciul public de politie locala determinat potrivit pct. 3 din Anexa la O.U. G. nr. 63/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

Numărul maxim al posturilor pentru perioada implementării proiectelorfinantate din         47

13

fonduri externe nerambursabile determinat potrivit pct. 4 din Anexa la O.U.G. nr.

63/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

Numărul maxim de posturipentru soferi de microbuze scolare primite in baza O. U. G.      2

nr. 115/2011 determinat potrivitpct. 5 din Anexa la O.U.G. nr. 63/2010, cu modificarile si completarile ulterioare si pct. 4 al art. IV din O. U.G. nr. 58/2014.

Numărul maxim al posturilor prevazute in proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile care prevad ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare, determinat potrivit pct. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 63/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.     1

1

TOTAL           64

In mod distinct față de măsurile de reducere a numărului de posturi, se propune reorganizarea Serviciului Asistență Socială și Autoritate Tutelară, în vederea asigurării unei structuri funcționale adaptate cerințelor legislative și necesarului real de activitate.

Modificările propuse nu vizează reducerea numărului de posturi aferent domeniului asistenței sociale, acesta fiind exceptat de la aplicarea limitelor prevăzute de O.U.G. nr. 63/2010, cu modificările și completările ulterioare, ci reorganizarea și optimizarea structurii existente.

            Compartiment Asistență Sociala

În prezent sunt prevăzute 1 1 posturi, dintre care 4 posturi ocupate, funcții publice generale de consilier, clasa I, grad profesional superior (3 posturi) și consilier, clasa I, grad profesional asistent (1 post)-

În conformitate cu prevederile art. XVI alin. (3) din Legea nr. 100/2024, autoritățile publice au obligația de a stabili funcțiile publice specifice de asistent social și de a le echivala cu funcțiile publice generale existente.

Având în vedere prevederile art. 121 și art. 125 alin. (1) din Legea nr. , se impune reorganizarea structurii astfel:

            Echivalarea a două funcții publice generale în funcția specifică de asistent social, astfel:

            Funcția publică generală consilier I superior se echivalează cu funcția publică specifică asistent social I superior; o Funcția publică generală consilier I asistent se echivalează cu funcția publică specifică asistent social I asistent;

            Desființarea posturilor a 6 posturi vacante, astfel:

0 3 funcții publice consilier, clasa I, gradul profesional superior 0 1 funcție publică consilier, clasa I, grad profesional principal 0 1 funcție publică consilier, clasa I, grad profesional asistent

0 1 funcție publică referent, clasa III, grad profesional principal;

            Inființarea a 2 funcții contractuale specifice de asistent social, respectiv:

            Funcția contractuală de execuție asistent social grad practicant, nivel studii superioare; o Funcția contractuală de execuție asistent social grad debutant, nivel studii superioare;

            Compartiment Cabinete Medicale Școlare și Personal pentru Deservire Școli — se propun următoarele modificări:

            cele două funcții contractuale de Medic se modifică în Medic Specialist;

  cele două funcții contractuale de șofer înființate cu scopul deservirii transportului școlar, se desființează datorită suplimentării numărului maxim de posturi aprobate pentru aceasta destinație.

            Centru de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice — se propune completarea rubriciilor grad/treaptă și studii, după cum urmează:

  postul de asistent social se completează cu gradul profesional specialist și nivelul studiilor superioare;   postul de psiholog se completează cu gradul profesional specialist și nivelul studiilor superioare;   postul de terapeut ocupațional se completează cu gradul profesional debutant și nivelul studiilor superioare;   postul de kinetoterapeut se completează cu nivelul studiilor superioare;    postul de maseur se completează cu nivelul studiilor medii;   postul de îngrijitoare se completează cu nivelul studiilor generale.

Având în vedere Nota de fundamentare nr. 10618 din 24.03.2026, întocmită de șeful Serviciului Asistență Socială și Autoritate Tutelară, prin care se solicită înființarea Serviciului de Asistență Comunitară, precum și înființarea postului de asistent medical comunitar (cod COR 325301), studii postliceale, pe perioadă determinată, aferentă perioadei de derulare a proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale   facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate [PIDS/586/P04/339395], cu posibilitatea de prelungire cu încă 5 ani după finalizarea implementării proiectului,

De asemenea, ținând cont de prevederile H.C.L. nr. 110/29.05.2025 privind aprobarea participării UAT Comuna Apahida, judetul Cluj, la proiectul anterior menționat, prin care autoritatea deliberativă și-a asumat asigurarea cadrului necesar implementării acestuia, inclusiv prin crearea și menținerea structurilor și posturilor necesare furnizării serviciilor integrate,

Se propune înființarea Serviciului de Asistență Comunitară în cadrul Serviciului Asistență Socială și Autoritate Tutelară, precum și înființarea unui post contractual de asistent medical comunitar (cod COR 325301), studii postliceale, pe perioadă determinată, în condițiile și pe durata prevăzute în proiect.

In aplicarea prevederilor art. XL alin. (13) din O.U.G. nr. 7/2026, anterior promovării prezentului proiect, a fost realizată consultarea organizației sindicale reprezentative/reprezentanților salariaților din cadrul

 

instituției, în vederea analizării măsurilor propuse privind reorganizarea structurii organizatorice și reducerea cheltuielilor de personal. Opiniile și propunerile formulate în cadrul acestei consultări au fost consemnate în procesul-verbal al ședinței desfășurate în acest scop.

Toate propunerile se circumscriu prevederilor:

 O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale;

— O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

  O.U.G. nr. 63/30.06.2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare;   art. XVII alin. (8) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificarile si comletarile ulterioare;

— Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

— Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

— Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare; — Legii nr. 155 /2010 a poliției locale, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare;

— Legea nr. 100/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale, precum și pentru completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România și pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;

— Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificarile si completarile ulterioare;

— H.G. nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal;

— Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Față de cele prezentate, se constată că măsurile propuse prin proiectul de hotărâre privind aplicarea noului număr maxim de posturi stabilit de Instituția Prefectului — Județul Cluj, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026 și aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al Primarului comunei Apahida, precum și modificările intervenite la nivelul unor funcții sunt fundamentate din punct de vedere legal și răspund necesității de încadrare în plafonul maxim de posturi comunicat, precum și cerințelor de eficientizare a activității la nivelul aparatului de specialitate al Primałmlui Comunei Apahida.

I I 

Totodată, reorganizarea propusă asigură menținerea capacității administrative a instituției, respectarea prevederilor legale aplicabile și adaptarea structurii organizatorice Ia nevoile reale de funcționare, inclusiv în domeniile exceptate de la aplicarea reducerilor.