Consiliul Local al comunei Zamostea, județul Suceava
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
- art. 120 și art. 121 alin (1) și (2) din Constituția României, republicată;
- art. 7 alin (2) și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
- art. 20 și art. 21 din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006;
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând seama de prevederile art. 43 alin (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu Cadrul general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 209/2019;
Luând act de:
- referatul de aprobare prezentat de către primarul comunei Zamostea, în calitatea sa de inițiator, înregistrat cu nr. 132/10.01.2025 prin care se susține necesitatea și oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității;
- raportul doamnei Strujac Mihaela Anca, în calitate de secretar general al comunei Zamostea, jud. Suceava, înregistrat cu nr. 133/10.01.2025, prin care se motivează, în drept și în fapt, necesitatea și oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității;
- raportul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Zamostea,
În temeiul art. 139, precum și al art. 196, alin. (1), lit. (a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al Comunei Zamostea:
HOTĂRĂȘTE
Art.1. – Se aprobă Studiul de fundamentare a deciziei de concesionare a sistemului public de distributie a gazelor naturale realizate în cadrul proiectului cu titlul ”ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE DISTRIBUȚIE GAZE NATURALE ÎN COMUNA ZAMOSTEA, JUDEȚUL SUCEAVA” anexă la prezenta hotărâre.
Art.2. – Consiliul Local al Comunei Zamostea il mandateaza pe primarul Comunei Zamostea să realizeze toate demersurile si sa semneze documentele aferente de fundamentare a deciziei de concesionare a sistemului public de distributie a gazelor naturale.
Art.3. - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către domnul Haliuc Vasile - Primarul Comunei Zamostea, județul Suceava.
Art.4. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Zamostea, în termenul prevăzut de lege, Instituţiei Prefectului județul Suceava pentru efectuarea controlului de legalitate, Primarului Comunei Zamostea și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.zamostea.ro