Având în vedere:
- Referatul de aprobare al domnului Haliuc Vasile, primarul comunei Zamostea, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat cu nr.1442 din 28.04.2021;
- Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Zamostea, înregistrat cu nr. 1443 din 28.04.2021;
- Rapoartele de avizare favorabile a comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Comunei Zamostea;
- Adresele nr. 582, 583, 585, 586, 587 din data de 21.04.2021 ale Școlii Gimnaziale Zamostea, jud. Suceava prin care propune decontarea cheltuielilor de transport personalului didactic navetist ;
- Prevederile art. 105, alin. (2), lit. f) și art. 276 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naționale;
- Prevederile art. 2 si 3 din Instrucţiuni nr. 2 din 17 februarie 2011, privind decontarea navetei cadrelor didactice.
În baza dispoziţiilor art. 129 alin. (1), alin (2) lit. (a) și (d), alin. (7) lit. a) si art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu mdificările și completările ulterioare:
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1 - Se aprobă decontarea cheltuielilor de transport a personalului didactic navetist pentru lunile Noiembrie 2020 în cuantum de 219 lei, Decembrie 2020 în cuantum de 229 lei, Ianuarie 2021 în cuantum de 219 lei, și Februarie 2021 în cuantum de 2.637 lei și Martie 2021 în cuantum de 2024 lei din bugetul alocat învaţământului pentru anul 2021.
Art. 2 - Ordonatorul terţiar de credite si contabilul vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 - Prin grija secretarului general al comunei Zamostea, jud. Suceava prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului comunei Zamostea, judeţul Suceava;
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava;
- Ordonatorului terţiar de credite;
- Prin afişare pe site-ul şi la sediul Primăriei comunei Zamostea, judeţul Suceava.