Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 20 / 08.07.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea încheierii Actului adițional nr.2 la Contractul nr.280/920/05.09.2024, având ca obiect delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în județul Suceava zona Rădăuți (Lot 1)

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport Secretarul general

Raport Viceprimarul

Forma inițiatorului

România

România

Județul Suceava

Consiliul Local al comunei Zamostea

Comuna Zamostea

Proiect de hotărâre

Nr. 20 din 08.07.2025

privind aprobarea încheierii Actului adițional nr.2 la Contractul nr.280/920/05.09.2024, având ca obiect delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în județul Suceava zona Rădăuți (Lot 1)

Consiliul local al comunei Zamostea, judeţul Suceava;

       Având în vedere :

       - Referatul de aprobare nr.3026 din 12.06.2025 al domnului HALIUC VASILE, în calitate de primar al comunei Zamostea, judeţul Suceava; 

      - Raportul nr.3027 din 12.06.2025 al doamnei Strujac Mihaela Anca, în calitate de secretar general al comunei Zamostea; 

     - Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local  Zamostea;

     - Hotărârea Consiliului Local al Comunei Zamostea  nr.29/22.06.2023 privind stabilirea unor măsuri pentru delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor comunale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în Județul Suceava;

      - Contractul nr.280/920/05.09.2024, având ca obiect delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în județul Suceava zona Rădăuți (Lot 1);

      - Acordul Cadru nr. 112/12.06.2024 privind achiziția de Insule ecologice digitalizate – Lot 6, încheiat între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Municipiul Rădăuți și Asocierea AX Perpetuum Impex, SC Napochim SA și SC Eco Soluții Online SRL;

      - Acordul Cadru nr. FN/09.07.2024 privind achiziția de Insule ecologice digitalizate – Lot 12, încheiat între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Orașul Vicovu de Sus și Asocierea AX Perpetuum Impex;

   - Prevederile art.6 alin.(1) lit.e), art.6 alin.(3) și ale art.13 din Legea nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată (2), cu modificările și completările ulterioare.

   - Prevederile art.8 alin. (1) și (3) lit.d2), art.10 alin. (4)-(5), art.23 alin.(1) lit.b), art.24 alin. (1) lit.b) și alin.(2) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;

  - Prevederile art.5 alin. (1) lit.f) și ale art.17 alin. (2) lit.i) din Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în Judeţul Suceava;

  - Prevederile art.132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ;

În temeiul art. 89, al art. 129 alin. (7) lit.n)  și alin.( 9) lit.c) și al art. 139 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

 

                                                                 HOTĂRĂŞTE:

 

         Art.1. – Se aprobă încheierea Actului adițional nr.2 la Contractul nr. 280/920/05.09.2024, având ca obiect delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în județul Suceava zona Rădăuți (Lot 1), conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

       Art.2. - Se acordă mandat special reprezentantului Comunei Zamostea, d-lui viceprimar ENACHE VIOREL DORU, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în Județul Suceava, pentru a vota, în numele și pe seama Comunei Zamostea, aprobarea Actului adițional nr.2 la Contractul de delegare nr. 280/920/05.09.2024, având ca obiect delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în județul Suceava zona Rădăuți (Lot 1).

        Art.3. - Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în Județul Suceava să încheie în numele și pe seama Asociaților, Actul adițional nr.2 la Contractul 280/920/05.09.2024, având ca obiect delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv operarea stațiilor de transfer și a centrelor de colectare cu aport voluntar în județul Suceava zona Rădăuți (Lot 1), prevăzut la art.1.

        Art. 4. – Se împuternicește Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în Județul Suceava să semneze, în numele și pe seama Asociaților, Actul adițional nr.2 prevăzut la art.1.

      Art.5. - Primarul comunei Zamostea, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI ZAMOSTEA

Vasile HALIUC

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ZAMOSTEA

Mihaela-Anca STRUJAC

Rezultate voturi