România

România

Județul Suceava

Comuna Zamostea

Comuna Zamostea

Referat de aprobare

privind aprobarea Regulamentului de eliberare a autorizaţiilor/acordurilor de funcţionare privind activităţile comerciale şi serviciile de piaţă ce se desfăşoară pe raza Comunei Zamostea, judeţul Suceava

      

            Activitatea comercială trebuie să se desfăşoare cu respectarea principiilor liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi ale mediului. Exercitarea activităţii de comercializare este supusă acordului administraţiilor publice locale, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora şi a planurilor de urbanism, aşa cum prevede OG nr. 99/200 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

            Proiectul de hotărâre propus conține dispoziții normative menite să reglementeze o serie de situații identificate în practica administrativă curentă, integrând totodată cerințele emergente ale mediului economic local, prin stabilirea unui cadru procedural clar pentru autorizarea unor noi tipuri de activități comerciale.

              În acest context, s-a constatat necesitatea includerii unor dispoziții exprese în cuprinsul proiectului de regulament referitoare la emiterea autorizaţiilor şi avizelor de funcţionare, pe categorii, având în vedere legislaţia specifică în vigoare, care s-a modificat şi completat, precum şi situațiile identificate în practica administrativă curentă.

           Având în vedere faptul că promovarea acestui Regulament are în vedere instituirea unui cadru juridic coerent și predictibil care să asigure autorizarea, monitorizarea și desfășurarea acestor activități în condiții care să respecte atât interesele publice privind siguranța, protejarea infrastructurii, cât și cerințele economice de funcționare a acestui tip de servicii, supun spre dezbatere şi aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de eliberare a autorizaţiilor/ acordurilor de funcţionare privind activităţile comerciale şi serviciile de piaţă ce se desfăşoară pe raza Comunei Zamostea, judeţul Suceava.

 

 

INIŢIATOR,

PRIMAR,

                                                      Vasile HALIUC