Art.1 Se aprobă acordul de înstrăinare a unui imobil-locuință construită pe terenul situat în comuna Agigea, strada Violetelor nr.38 județul Constanța, identificat cu nr. cadastral 109576 și care aparține domeniului privat al comunei Agigea ;
Art. 2 În termen de 30 zile după înstrăinare, respectiv încheierea actului autentic de înstrăinare, dobânditorul va solicita preluarea concesiunii asupra imobilului-teren, termenul de mai sus reprezentând o condiție de validitate, nerespectarea acestuia ducând la nulitatea absolută a acordului de înstrăinare ;
Art. 3 Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, conform Legii nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare ;
Art. 4 Hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, spre știință Instituției Prefectului - Județul Constanța, Primarului Comunei Agigea și aparatului de specialitate al primarului pentru ducerea la îndeplinire și domnului Faimamondisi CORDUNIANU.