Art.1 Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare și pentru serviciul public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale ” Apa - Canal Constanța”, în condițiile stabilite prin statutul asociației, să exercite, în numele și pe seama lor, atribuțiile, drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de autoritate publică tutelară pentru operatorul RAJA S.A.
Art. 2 Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, conform Legii nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3 Hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, spre știință Instituției Prefectului - Județul Constanța, Primarului Comunei Agigea și aparatului de specialitate al primarului pentru ducerea la îndeplinire și Asociației de Dezvoltare Intercomunitara Apă-Canal Constanța .