Art. 1 Se aprobă transmiterea dreptului de concesiune în favoarea domnului Sorin DUMITRIU a unui imobil-teren, în suprafață de 500 mp, din acte și 540 mp din măsurători, situat în Comuna Agigea sat Lazu, str. Miron Cristea nr. 27, lot nr. 34 zona ”B” județul Constanța, având nr. inventar 20463 și care aparține domeniului privat al Comunei Agigea.
Art. 2 Se aprobă actul adițional nr. 1, la Contractul de concesiune nr. 123/27.05.1994, conform modelului prevăzut în anexa 1 ce face parte din prezenta hotărâre.
Art. 3 Se împuternicesc Primarul Comunei Agigea și funcționarii din cadrul aparatului de specialitate pentru semnarea actului adițional.
Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, conform Legii nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5 Hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, spre știință Instituției Prefectului - Județul Constanța, Primarului Comunei Agigea și aparatului de specialitate al primarului pentru ducerea la îndeplinire, domnului Sorin DUMITRIU.